AcasăStiri generaleŞeful Statului Major a dat startul 'Ştafetei veteranilor', pe segmentul Bucureşti...

Şeful Statului Major a dat startul ‘Ştafetei veteranilor’, pe segmentul Bucureşti – Ploieşti

Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a dat startul, vineri, celei de-a VII-a ediţii a ‘Ştafetei veteranilor’, de pe esplanada din faţa Monumentului Eroilor Patriei, aflat lângă Universitatea Naţională de Apărare ‘Carol I’. Cu acest prilej, şeful Statului Major al Apărării s-a adresat participanţilor şi a afirmat că manifestarea îşi propune ‘să crească respectul’ pe care societatea civilă trebuie să îl acorde militarilor răniţi în teatrele de operaţii. El a propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor căzuţi la datorie. ‘Sunt foarte onorat să participăm împreună şi să dăm startul în această ştafetă. Nu aş fi ratat pentru nimic în lume de a fi alături de colegii noştri, camarazi, eroi răniţi în teatrele de operaţii. Ştiu că prin ceea ce facem ne propunem să creştem respectul pe care societatea civilă trebuie să-l acorde militarilor răniţi în teatrele de operaţii’, a spus Petrescu. Totodată, el le-a mulţumit participanţilor la ştafetă pentru promovarea valorilor militare şi naţionale. ‘Aş vrea să le spun că, dincolo de aprecierea pentru colegii noştri din teatrele de operaţii, ei fac mult mai mult. Promovează valorile militare şi naţionale şi avem mare nevoie de acest lucru în aceste momente dificile şi totodată constituie un exemplu pentru colegii noştri, pentru spiritul invictus pe care îl promovează. Le mulţumesc încă o dată, le spun că în aceste zile fac cel mai frumos cadou Armatei României, reîntregind drapelul naţional la Carei, le urez succes şi să ne întâlnim la Carei, sănătoşi’, a încheiat Petrescu. La ştafeta organizată de voluntari ai ‘Invictus România’, participă alergători din viaţa civilă, militari în activitate, în retragere sau în rezervă, precum şi militari răniţi în teatrele de operaţii. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări premergătoare aniversării Zilei Armatei, fiind dedicat eroilor României şi spiritului de sacrificiu, curajului, rezistenţei şi ambiţiei militarilor răniţi în teatrele de operaţii. Ştafeta va fi purtată de patru veterani ai teatrelor de operaţii până la Palatul Elisabeta, unde vor fi întâmpinaţi de Familia Regală, căreia îi va fi oferită medalia evenimentului, inspirată din Crucea Comemorativă a Războiului de Întregire. Pe segmentul Bucureşti – Ploieşti, alergătorii se vor opri la monumentele eroilor patriei, unde vor depune flori, în semn de recunoştinţă faţă de sacrificiile acestora. Voluntari ai grupului ‘Invictus România’ participă, în perioada 13 – 25 octombrie, la cea de-a VII-a ediţie a ‘Ştafetei veteranilor’, eveniment organizat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, pe 25 octombrie. Acţiunea presupune purtarea unei ştafete reprezentate de una dintre culorile drapelului tricolor – albastru, galben şi roşu, prin alergare pe trei trasee (însumând peste 1.000 de kilometri), toate având ca destinaţie finală oraşul Carei, eliberat de sub ocupaţie străină la 25 octombrie 1944. Traseele se vor reuni la ‘Monumentul Ostaşului Român’, de Ziua Armatei României, întregind drapelul tricolor. * Traseul albastru acoperă vestul ţării şi va începe din Reşiţa pe 21 octombrie, cu etape la Timişoara – 21/22 octombrie, Arad – 22/23 octombrie, Oradea – 23/24 octombrie şi Carei – 25 octombrie. * Traseul galben a început în Tulcea pe 13 octombrie, a trecut prin Babadag – 13 octombrie, Constanţa – 13/14 octombrie, Călăraşi – 14/15 octombrie şi a ajuns în Bucureşti, în noaptea de 15/16 octombrie; continuă prin Ploieşti – 16/17 octombrie, Braşov – 17/18 octombrie, Cincu – 18/19 octombrie, Sibiu 19/20 octombrie, Alba Iulia – 20/21 octombrie, Câmpia Turzii – 21/22 octombrie, Cluj-Napoca – 22/23 octombrie, Zalău – 23/24 octombrie şi va ajunge în Carei, în 25 octombrie. * Traseul roşu – startul din Sighişoara pe 19 octombrie. Traseul include Târgu Mureş – 19/20 octombrie, Vatra Dornei – 20 octombrie, Bistriţa – 20/21 octombrie, Dej – 21/22 octombrie, Baia Mare – 22/23/24 octombrie, Satu Mare – 24/25 octombrie şi Carei – 25 octombrie. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks