Acasă55Senat/Comisia juridică: În 2021 şi 2022 se pot organiza concursuri de admitere...

Senat/Comisia juridică: În 2021 şi 2022 se pot organiza concursuri de admitere în magistratură

Comisia juridică a Senatului a acordat, miercuri, raport de admitere proiectului de lege pentru organizarea concursurilor de admitere în magistratură, aflat în reexaminare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, astfel că aceste concursuri se vor putea desfăşura în anii 2021-2022.

‘Condiţia de ‘bună reputaţie’ rămâne o cerinţă legală pentru candidaţi, întrucât ţine de integritatea şi onoarea funcţiei de judecător sau procuror. Prestigiul justiţiei şi încrederea cetăţenilor în Justiţie este strâns legată de persoana celui care exercită funcţia de judecător sau procuror. Senatorii jurişti au eliminat, prin amendamente, arbitrariul la stabilirea bunei reputaţii: o persoană sancţionată contravenţional sau disciplinar în ultimii 3 ani, anterior datei susţinerii primei probe de concurs, nu se bucură de o bună reputaţie dacă fapta pentru care a fost sancţionată afectează onoarea şi probitatea funcţiei ori prestigiul justiţiei şi dacă sancţiunea nu a fost radiată’, a scris preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, pe Facebook.

O altă iniţiativă legislativă care a primit, miercuri, raport de admitere în Comisia juridică a Senatului stabileşte o procedură ‘clară şi rapidă’ pentru realizarea transferurilor în magistratură, prin intermediul CSM, şi condiţii de vechime redusă la şapte ani pentru procurorii DNA si DIICOT.

Ambele propuneri legislative vor fi incluse pe ordinea de zi a plenului Senatului din 28 iunie, Senatul fiind cameră decizională în aceste cazuri, a precizat Scântei.

‘Legile votate miercuri în Comisia juridică corectează ceea ce PSD a stricat în 2018-2019 prin modificările aduse Legilor Justiţiei. Coaliţia parlamentară din jurul PNL remediază, fie şi temporar, problema acută a lipsei resurselor umane – judecători şi procurori – din instanţe şi parchete. PSD a blocat efectiv activitatea instanţelor şi parchetelor prin modificări legislative sistemice iresponsabile. PSD a permis pensionarea anticipată a magistraţilor după doar 20 de ani vechime, a crescut din pix numărul de judecători în unele completuri şi a blocat organizarea concursurilor în magistratură şi la INM, golind instanţele şi parchetele de magistraţi profesionişti’, a adăugat Scântei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks