AcasăStiri generaleSenat: Contractele de finanţare din PNDL, prelungite cu doi ani, prin adoptarea...

Senat: Contractele de finanţare din PNDL, prelungite cu doi ani, prin adoptarea OUG 214/2020

Senatul a aprobat, luni, în plen, în unanimitate (136 de voturi ‘pentru’) OUG 214/2020 prin care contractele de finanţare pentru obiective de investiţii cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa I, se prelungesc cu doi ani. OUG 214/2020 prevede completarea art 10 din OUG 28/2013, astfel că finanţarea contractelor pentru realizarea obiectivelor de investiţii finanţate prin program Programului Naţional de Dezvoltare Locală să nu mai fie condiţionată de creditele bugetare aprobate prin legile bugetare anuale în bugetul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a afirmat, luni, în plenul Senatului, că fără această prelungire ‘1.005 obiective de investiţii din 724 de unităţi administrativ teritoriale nu puteau fi finalizate până la termenul prevăzut în acte normative, sfârşitul anului trecut, şi o consecinţă ar fi fost că patru miliarde de lei trebuiau restituite de către aceste UAT-uri la bugetul de stat’. Actul normativ mai prevede că toate solicitările de transfer privind sumele necesare pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate care se înregistrează la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, în perioada de derulare a contractelor de finanţare se transferă beneficiarilor până la sfârşitul anului bugetar în care au fost înregistrate. ‘În situaţia în care sumele alocate prin contractele de finanţare pentru decontarea categoriilor de cheltuieli care se pot finanţa prin program de la bugetul de stat nu asigură finalizarea şi recepţionarea obiectivelor de investiţii inclusă în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa I se pot încheia acte adiţionale la solicitarea beneficiarului prin care se suplimentează sumele alocate în limita creditelor de angajament aprobată de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei’, se mai arată în ordonanţă. Referitor la suplimentarea sumelor solicitate pentru contractele de finanţare, ministrul Cseke Atilla a menţionat că au fost depuse cereri de la 332 de UAT-uri pentru 412 obiective de investiţii, care însumează 872 de milioane de lei. ‘Toate cererile cele care se încadrează în prevederile legale, vor fi cuprinse în acte adiţionale pe care le vom încheia cu UAT – urile beneficiare’, a afirmat, luni, în plenul Senatului, ministrul Dezvoltării. OUG 214/2020 va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks