AcasăStiri generaleSenat: Proiecte de modificare a legislaţiei din Justiţie, iniţiate de PSD -...

Senat: Proiecte de modificare a legislaţiei din Justiţie, iniţiate de PSD – propuse pentru respingere; votul – luni

Dezbaterea mai multor iniţiative din legislatura trecută aparţinând unor parlamentari PSD şi propuse pentru respingere au generat, miercuri, îndelungi dezbateri în plenul Senatului. Votul asupra acestor proiecte va fi exprimat luni. ‘Sunt proiecte de lege, majoritatea iniţiative PSD, adoptate de PSD în legislatura trecută şi care revin în această legislatură în plenul Senatului cu rapoarte de respingere. Toate cele opt proiecte, pe care plenul, sper, să le respingă în unanimitate, arată modul în care s-a guvernat în ultimii patru ani. Două scopuri au fost avute în vedere în actul de legiferare, în ultimii patru ani: pe de o parte, recompensarea politică cu privilegii, pensii speciale, facilităţi acordate aliaţilor politici ai PSD în lupta împotriva Justiţiei şi mă refer aici la Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ şi facilităţi legislative în materie penală pentru infractori obişnuiţi sau de rang înalt’, a afirmat preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei (PNL). Senatorul PSD Robert Cazanciuc a explicat că aceste iniţiative sunt asumate de diverşi parlamentari şi nu de grupul PSD. ‘Dacă erau aprobate de grupul PSD, unele dintre ele ar fi trecut până în ziua de astăzi. Cu privire la consecvenţă, principii, obiectivitate, doamna Scântei nu poate să ne ţină lecţii de morală în condiţiile în care primarul Iaşiului şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi sunt penali, după standardele PNL şi USR. Nu am auzit-o pe doamna Scântei să ceară demisia celor doi penali şi nici USR să iasă din alianţa cu PNL pentru că sunt penali în funcţii publice la Iaşi’, a replicat Cazanciuc. Printre actele normative dezbătute miercuri în plen şi care vor fi votate luni se numără propunerea legislativă, iniţiată în anul 2017 de un grup de parlamentari din întreg spectrul politic, pentru modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În forma sa iniţială, propunerea legislativă a avut ca obiect de reglementare îmbunătăţirea prevederilor referitoare la dreptul persoanelor private de libertate de a participa la funeraliile unui membru al familiei şi stabilirii unei proceduri pentru exercitarea acestuia. Proiectul de act normativ a fost analizat de Curtea Constituţională în urma mai multor sesizări şi s-a pronunţat, în mai multe rânduri, asupra neconstituţionalităţii iniţiativei. Comisia juridică propune plenului, la reexaminare, respingerea propunerii legislative, în acord cu deciziile CCR, şi urmează ca parcursul parlamentar al acestuia să fie finalizat de Camera Deputaţilor, care s-a mai pronunţat asupra lui, adoptând proiectul de lege, în 6 iunie 2018 şi 14 noiembrie 2018. O altă lege ce urmează a fi votată luni, cu raport de respingere, vizează modificarea Codului penal în sensul majorării limitelor de pedeapsă pentru exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate. Actul normativ a fost declarat neconstituţional în ansamblu pe 30 septembrie 2020. De asemenea, tot raport de respingere are propunerea legislativă care a fost iniţiată în 2018 de foştii parlamentari PSD Şerban Nicolae, Florin Iordache şi Eugen Nicolicea şi care stabilea, printre altele, pensia Avocatului Poporului. Unele prevederi ale actului normativ au fost declarate neconstituţionale de CCR în 30 ianuarie 2019. O propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost retrimisă la comisie, la solicitarea PSD. Senatorul social-democrat Titus Corlăţean a susţinut propunerea legislativă, subliniind că ‘se opune prezenţei ofiţerilor acoperiţi în rândul procurorilor şi judecătorilor’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks