AcasăStiri generaleSenat: Regimul armelor şi muniţiilor, reexaminat

Senat: Regimul armelor şi muniţiilor, reexaminat

Senatul a reexaminat, marţi, în plen, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, adoptat de Parlament în 13 octombrie 2020, din actul normativ eliminându-se unele prevederi referitoare la condiţiile de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale.

Au fost înregistrate 121 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi două ‘abţineri’.

Preşedintele Iohannis a solicitat, prin cererea de reexaminare, eliminarea relaxării condiţiilor de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale pentru persoanele condamnate definitiv sau care au calitatea de inculpat, pe motiv că ‘aceste modificări nu sunt oportune, îndepărtându-se de la scopul urmărit de legislaţia europeană în materie’.

Printr-un amendament adoptat de Comisia de apărare a Senatului şi însuşit de plen, a fost eliminată prevederea potrivit căreia autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor care ‘nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, ameninţare, şantaj, braconaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor’.

De asemenea, a fost eliminată prevederea conform căreia autorizaţia de procurare a armelor letale ‘se acordă persoanelor care nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, braconaj, ameninţare, şantaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor’.

Proiectul de lege urmează să fie reexaminat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks