AcasăStiri generaleSenatul şi-a ales noul Birou permanent

Senatul şi-a ales noul Birou permanent

Senatul a stabilit, miercuri, componenţa Biroului permanent pentru a doua sesiune ordinară a acestui an.

Membrii Biroului permanent au fost aleşi, în afară de preşedintele Senatului (care se alege la începutul legislaturii), prin vot secret electronic.

Senatorii s-au exprimat în favoarea componenţei Biroului permanent anunţate de liderii de grup de la tribuna Senatului cu 106 voturi ‘pentru’, două ‘împotrivă’ şi un vot ‘prezent, nu votez’.

Grupul parlamentar al PSD are două funcţii de vicepreşedinte al Senatului – Vasile Dâncu şi Gabriela Firea, un secretar – Robert Cazanciuc şi un chestor – Radu Oprea.

PNL are doi vicepreşedinţi – Alina Gorghiu şi Nicolae Neagu, un secretar – Eugen Pârvulescu şi un chestor – Eugen Ţapu-Nazare.

Grupului USR PLUS îi revine o funcţie de secretar al Senatului – Dan Ivan şi una de chestor – Sergiu Vlad.

Din partea UDMR, Laszlo Attila ocupă una dintre cele patru funcţii de chestor al Senatului.

AUR este reprezentată în Biroul permanent prin secretarul Sorin Lavric.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Regulamentul Senatului, repartizarea funcţiilor în Biroul permanent se stabileşte la începutul fiecărei sesiuni ordinare, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, respectând ponderea numărului de senatori ai fiecărui grup, faţă de numărul total de senatori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks