AcasăStiri generaleShow-uri de video mapping şi concert Subcarpaţi la iMapp Bucharest 2021

Show-uri de video mapping şi concert Subcarpaţi la iMapp Bucharest 2021

Cel mai mare eveniment de new media art din România şi în top trei concursuri de video mapping la nivel internaţional, iMapp Bucharest – Winners League, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, cu sprijinul Camerei Deputaţilor, are loc sâmbătă, în Piaţa Constituţiei.

Intrarea este liberă, iar accesul se face începând cu ora 17,00.

Lucrările artistice ale echipelor participante vor fi redate pe cea mai mare suprafaţă de proiecţie din lume – faţada Palatului Parlamentului – de 23.000 mp, anunţă organizatorii.

A VII-a ediţie a evenimentului iMapp Bucharest, câştigător al categoriei ‘AV IN ACTION’ la Premiile AV AWARDS Londra 2020, celebrează modul în care oamenii îşi reiau treptat viaţa, tema concursului de video mapping – ‘THE SHOW MUST GO ON’ – prezentând domenii de impact în societatea contemporană: arta, muzica, sportul, educaţia şi turismul.

Printr-un parteneriat cu cinci dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de video mapping din lume, iMapp Bucharest va reuni, în Capitală, cei mai buni artişti, câştigători ai evenimentelor partenere, care vor reinterpreta faţada Palatului Parlamentului prin lucrări artistice care utilizează lumina, tehnologia şi muzica pentru a reda viziunea proprie asupra temei: Borealis – a festival of light (SUA) – câştigător FLIGHTGRAF, Genius Loci Weimar (Germania) – câştigător JONAS DENZEL, Kyiv Lights Festival (Ucraina) – câştigător FABIO VOLPI (a.k.a. Dies_), 1minute projection mapping competition (Japonia) – câştigător Li Cheng, Zsolnay Light Festival (Ungaria) – câştigător Ricardo Silveira Cancado. Celor cinci echipe li se va alătura în competiţie câştigătorul Premiului Juriului din cadrul ediţiei iMapp Bucharest 2019 – Michele Pusceddu.

În deschiderea evenimentului, pe scena iMapp Bucharest va concerta trupa Subcarpaţi, compusă dintr-un grup de prieteni mânaţi de pasiunea pentru muzică şi folclor. Din 2009 şi până în prezent, Subcarpaţi a lansat şapte materiale discografice, reinterpretând folclorul în manieră proprie.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, accesul la evenimentul iMapp Bucharest este permis persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, precizează organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Brigada Rutieră a anunţat că vor exista restricţii de circulaţie pe mai multe artere din centrul Capitalei cu ocazia desfăşurării evenimentului.

De sâmbătă, de la ora 6,00, şi până duminică, la ora 9,00, se vor închide bd. Unirii, tronsonul cuprins între bd. I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, respectiv bd. Libertăţii, tronsonul cuprins între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.

Poliţiştii recomandă folosirea unor rute ocolitoare, respectiv şoseaua Panduri – bd. Tudor Vladimirescu – bd. George Coşbuc – str. Mitropolitul Nifon – bd. Mărăşeşti; Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – bd. Eroilor; Calea 13 Septembrie – bd. Libertăţii – Rond George Coşbuc – str. Mitropolitul Nifon – bd. Mărăşeşti.

Având în vedere restricţiile de trafic, STB SA va modifica traseele următoarelor linii de autobuz:

* linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ‘CET Vest Militari’ şi intersecţia Calea 13 Septembrie/bd. Libertăţii, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe bd. Libertăţii, cu întoarcere în rondul Piaţa Regina Maria;

* linia de noapte N121 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ‘Zeţari’ şi intersecţia Calea 13 Septembrie/str. Izvor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe str. Izvor, bd. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, rondul Piaţa Unirii.

Suplimentar, programul de circulaţie al liniilor de transport care converg spre zona în care se va desfăşura evenimentul ‘iMapp Bucharest – Winners League’ (7, 27, 32, 47, 104, 117, 123 şi 313) va fi prelungit în noaptea de sâmbătă spre duminică, anunţă STB.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks