Acasă93Sibiu: Număr record de peste 80 de echipaje la raliul maşinilor clasice...

Sibiu: Număr record de peste 80 de echipaje la raliul maşinilor clasice şi electrice

Un număr record, de peste 80 de echipaje din şase ţări, vor lua startul sâmbătă şi duminică, la ediţia din acest an a raliului maşinilor clasice şi electrice, Transylvania Classic 2022, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

‘Sunt încântat că şi anul acesta vom avea un număr foarte mare de echipaje la start şi mai ales că am reuşit să atragem şi câteva echipaje din afara României. Avem şi un număr record de maşini electrice şi mă bucur să văd că din ce în ce mai mulţi adoptă acest tip de mobilitate’, a declarat organizatorul raliului, Sorin Itu.

Ţările participante sunt România, Bulgaria, Germania, Grecia şi Statele Unite ale Americii.

Vineri, startul se va da la ora 12,00, iar echipajele înscrise în competiţia de regularitate vor descoperi Mărginimea Sibiului şi vor trece prin Poplaca, Cristian, Ocna Sibiului, Poiana Sibiului, Sălişte, Sibiel, Orlat, Răşinari, după care vor reveni în Piaţa Mică din Sibiu.

Sâmbătă, în ultima zi a competiţiei de regularitate, participanţii vor descoperi cealaltă jumătate a judeţului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. Startul din Sibiu este programat la ora 7,00, trecerea pe Transfăgărăşan fiind în jurul orei 8,00. După coborârea Transfăgărăşanului se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuş – Chirpăr – Nocrich – Alţâna – Bârghiş – Pelişor – Richiş. Sosirea echipajelor în Piaţa Mică din Sibiu este prevăzută pentru ora 18,00, iar la ora 20,30 va avea loc festivitatea de premiere.

Cel mai vechi model înscris în competiţie este un Renault Torpedo din 1920 care va fi condus de Emil Mitranovici, iar pe lista de start sunt modele ale unor producători de renume precum Ferrari, Mercedes-Benz, Porsche, BMW, Renault, Ford sau Dacia, dar şi cele mai noi modele electrice lansate până acum.

Raliul de regularitate de la Sibiu este prima competiţie dedicată maşinilor electrice din România, prima ediţie fiind organizată în 2018.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks