AcasăStiri generaleSibiu: Preşedinţii României şi R. Moldova, invitaţi la Adunarea Generală a Autorităţilor...

Sibiu: Preşedinţii României şi R. Moldova, invitaţi la Adunarea Generală a Autorităţilor Locale din cele două ţări

Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Florin Cîţu, alături de o parte din membrii Guvernului, sunt aşteptaţi să participe în 17 şi 18 septembrie, la Sibiu, la sesiunea solemnă a Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din cele două ţări, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ), printr-un comunicat de presă.

‘Şedinţa solemnă se va desfăşura vineri, 17 septembrie 2021, între orele 9 – 18, la Sala Thalia, imobil aflat în domeniul public al Judeţului Sibiu şi în administrarea Filarmonicii de Stat Sibiu. Printre invitaţi se numără preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, primul-ministru Florin Cîţu, alături de o parte din membrii Guvernului, ambasadorul Republicii Franceze, ES Laurence Auer, precum şi reprezentanţi ai Reţelei Asociaţilor de Autorităţi Locale din Sud-Estul Europei (NALAS), ai Asociaţiei Autorităţilor Locale şi Regionale din Norvegia (KS) şi ai secţiunii francize a Consiliului Comunelor şi Regiunilor din Europa (AFCCRE). Conform protocolului de colaborare încheiat, Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ‘Cindrelul-Junii’ Sibiu va asigura participarea Ansamblului Folcloric Profesionist ‘Cindrelul-Junii Sibiului’ la o serată ce va fi organizată de Asociaţia Comunelor din România, Filiala Judeţeană Sibiu, în data de 18 septembrie 2021, iar participanţii care doresc să viziteze Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului au acces gratuit’, se precizează în comunicatul CJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, ‘principalele subiecte care vor fi dezbătute vizează analiza modalităţilor de promovare a drepturilor şi intereselor autorităţilor locale din Republica Moldova în cadrul instituţiilor europene; susţinerea şi promovarea participării unei delegaţii a autorităţii locale din Republica Moldova la lucrările Comitetului European al Regiunilor, în calitate de observator; identificarea unor metode concrete de sprijin a autorităţilor locale din Republica Moldova care să contribuie la creşterea capacităţii administrative a acestora; identificarea unor surse de finanţare pentru acţiuni de sprijin a autorităţilor locale din Republica Moldova şi lansarea unui program pilot de finanţare; adoptarea unei strategii şi a unui plan de acţiuni în vederea dezvoltării relaţiilor de cooperare dintre colectivităţile locale; dezbaterea modalităţilor de participare a reprezentanţilor Guvernului României cât şi ai Guvernului Republicii Moldova la sesiunile Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova (CALRRM)’.

Cu prilejul reuniunii de la Sibiu, se va încerca identificarea de proiecte eligibile pentru finanţare nerambursabilă, care să susţină financiar iniţiative comune.

‘Colaborarea Consiliului Judeţean Sibiu cu autorităţile locale din Republica Moldova datează încă din anul 2016, când am primit vizita oficială a administraţiei din Raionul Donduşeni şi am conturat principalele domenii de colaborare, care s-a materializat în 2017 prin încheierea unui acord de cooperare, semnat în Donduşeni, şi îmi aduc aminte cu bucurie de ospitalitatea şi căldura cu care am fost primită alături de colegii din delegaţia Consiliului Judeţean Sibiu. Iniţiativa noastră a condus apoi la mai multe cooperări între comune din judeţul Sibiu şi unităţi administrativ-teritoriale din Republica Moldova. Suntem onoraţi să găzduim la Sibiu şi să sprijinim reuniunea Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova şi sperăm ca în urma întâlnirii să se concretizeze colaborări benefice atât pentru administraţiile locale şi implicit pentru cetăţenii din Republica Moldova, cât şi pentru partea română’, a precizat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks