Spectatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) au posibilitatea, de joi până duminică, să îşi ‘scrie’ prin SMS speranţele pe zidul Casei Albastre din Piaţa Mare, care va deveni Zidul Speranţei, informează un comunicat de presă transmis AGERPRES.
‘În zilele de 26, 27 şi 28 august, UniCredit propune tuturor celor prezenţi un proiect de artă participativă: Zidul Speranţei. Astfel, orice persoană din public va putea trimite, prin SMS la numărul 0757.771.435 (tarif normal), mesaje care să conţină speranţele sale. Acestea se vor transforma în cărămizi virtuale, proiectate, alături de mesaje, pe zidul Casei Albastre din Piaţa Mare. Fiecare astfel de cărămidă va construi Zidul Speranţei’, au anunţat organizatorii FITS.
FITS, unul dintre cele mai importante evenimente din lume dedicate artelor spectacolului, se încheie duminică seara.