Acasă55Situaţia de la graniţa Ucrainei, discutată de Bogdan Aurescu cu liderul Alianţei...

Situaţia de la graniţa Ucrainei, discutată de Bogdan Aurescu cu liderul Alianţei 90/Partidul Verzilor din Germania

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut sâmbătă, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, o întrevedere cu Omid Nouripour, co-preşedintele Alianţei 90/Partidul Verzilor din Republica Federală Germania, în cadrul întâlnirii fiind abordată şi situaţia îngrijorătoare de securitate din proximitatea Ucrainei, precum şi din regiunea Mării Negre.

Potrivit unui comunicat al MAE, cei doi oficiali au evidenţiat importanţa acordată aprofundării dialogului şi cooperării româno-germane, având în vedere caracterul privilegiat, cu valenţe strategice, al relaţiei bilaterale, precum şi în contextul special al celebrării, în 2022, a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

Cele două părţi au apreciat legăturile bilaterale economice foarte strânse dintre cele două ţări, în condiţiile în care Germania este cel mai important partener comercial al României şi al treilea investitor în economia românească.

De asemenea, a fost subliniată atenţia pe care cele două state o acordă consolidării şi extinderii contactelor interumane, dat fiind rolul de punte solidă de legătură asigurat de cetăţenii români care trăiesc în Germania şi minoritatea germană din România.

Ministrul român de externe a abordat o serie de dosare de actualitate ale agendei europene, subliniind că aderarea României la spaţiul Schengen continuă să fie o prioritate de prim rang pentru ţara noastră.

De asemenea, a subliniat importanţa pe care România o acordă unei tranziţii juste şi echilibrate la o economie verde, tranziţie care să aibă în vedere specificităţile fiecărui stat membru, inclusiv ale României.

Cei doi interlocutori au împărtăşit, totodată, îngrijorarea profundă faţă de deteriorarea situaţiei de securitate din Ucraina şi de la graniţele acesteia, cu implicaţii asupra securităţii europene şi euroatlantice.

De asemenea, au evidenţiat necesitatea dezescaladării tensiunilor actuale, printr-un efort coordonat la nivel transatlantic, şi a fost reiterată susţinerea pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel internaţional.

În acest context, ministrul Aurescu a subliniat necesitatea consolidării Flancului Estic, inclusiv prin crearea unui grup de luptă în România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks