Acasă93Sondaj: Majortatea românilor (66%) nu doresc revenirea la monarhie

Sondaj: Majortatea românilor (66%) nu doresc revenirea la monarhie

Aproape două treimi dintre români (66%) consideră că România trebuie să îşi păstreze forma de organizare politico statală şi să nu revină la monarhie aşa cum a fost până în 1947, relevă un sondaj al Avangarde dat, vineri, publicităţii.

La întrebarea ‘Credeţi că, în viitor, România ar trebui să îşi schimbe forma de organizare politico-statală şi să revină la monarhie aşa cum a fost până în 1947’, 18% dintre cei intervievaţi au răspuns afirmativ, 66% negativ, 13% ‘nu au putut aprecia’, iar 3% nu au răspuns.

Potrivit sondajului, regele Mihai ‘a făcut cel mai mult bine ţării’, 19% dintre intervievaţi susţinând acest lucru, urmat fiind de Carol I (14%), Regele Ferdinand (8%), Regina Maria (4%). Restul intervievaţilor au apreciat că ‘niciunul nu a făcut bine ţării’ ( 6%), 16% nu pot aprecia, iar 33% au bifat varianta ‘nu ştiu/nu răspund’.

Întrebaţi despre opinia referitoare la ‘ce a fost instituţia monarhică în România’, 44% dintre români spun că au ‘o părere bună’, 30% ‘nu au o părere bună’, 22% ‘nu au o părere formată’, iar 4% nu au răspuns. Despre Custodele Coroanei, Margareta, 32% dintre respondenţi au spus că au ‘o părere bună’, 44% ‘nici bună, nici proastă’, 7% ‘proastă’, 9% ‘nu au o părere sau nu ştiu cine este’ şi 8% nu au răspuns.

Principele Radu este bine perceput de 12% dintre români, 31% spun că nu au ‘nicio părere bună, dar nici proastă’, 13% au ‘o părere proastă’, 31% nu au ‘nicio părere sau nu ştiu cine este’ şi 13% nu au răspuns.

Potrivit sondajului Avangarde, părerea românilor despre Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, este ‘bună’ în proporţie de 35%, ‘nici bună, nici proastă (‘45%), ‘proastă’ (12%), 2% nu au ‘o părere sau nu ştiu cine este’, iar 6% nu au răspuns.

Sondajul intitulat ‘Instituţia monarhică în România. Percepţii şi reprezentări’ a fost realizat telefonic, în perioada 29 mai – 1 iunie 2023, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 864 de subiecţi, cu vârsta de minimum 18 ani. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de plus/minus 3,4%.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks