AcasăStiri generaleSorin Ion: Nu putem discuta la acest moment de examene sau simulări...

Sorin Ion: Nu putem discuta la acest moment de examene sau simulări în sistem online

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a declarat joi că nu este luată în calcul, în prezent, organizarea în sistem online a simulărilor sau a examenelor naţionale.

El a precizat că, din 22 martie, se pot organiza simulări în localităţile unde indicele de infectare cu SARS-CoV-2 este de până în şase la mia de locuitori.

‘Chiar am lucrat la o modificare de ordin de ministru care se referă la organizare simulărilor astfel încât dacă o localitate iese din această rată de incidenţă să se poată organiza simulări prin implicarea inspectoratelor şcolare. (…) Nu putem discuta la acest moment de examene sau simulări în sistem online’, a adăugat secretarul de stat.

Referindu-se la orele remediale, Sorin Ion a spus că ele se vor organiza şi pe parcursul vacanţei de vară.

‘Programul (de ore remediale – n.r.) este deschis până la 31 august şi aşa a şi fost conceput, ca el să continue şi după finalizarea cursurilor. O oră pe zi am considerat că ar fi media sau optimul la care pot face faţă copiii. Să nu uităm că în general se vor face după orele de curs şi nu putem prelungi foarte mult programul cu prezenţă fizică la şcoală pentru cei care se află în scenariul verde sau în scenariul galben. (…) Înscrierea în program este deschisă şi se va putea actualiza permanent’, a precizat Ion.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks