AcasăStiri generaleSpectacol despre viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu, în pregătire la Teatrul Apollo111

Spectacol despre viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu, în pregătire la Teatrul Apollo111

Un spectacol despre viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu, scris şi regizat de Cantinca Drăgănescu şi Gabriel Sandu, este în pregătire la Teatrul Apollo111, repetiţiile începând în luna septembrie. ‘Încă învăluită în mister şi teorii ale conspiraţiei, moartea timpurie a uneia dintre cele mai cunoscute şi apreciate cântăreţe ale României anilor ’80, Mihaela Runceanu, va fi subiectul unui nou spectacol de teatru produs la Apollo111. Duoul Catinca Drăgănescu – Gabriel Sandu au documentat, în ultimii 2 ani, această poveste care a marcat istoria Bucureştiului şi a lumii artistice. Piesa co-scrisă de cei doi dramatizează mai multe perspective asupra vieţii şi morţii Mihaelei Runceanu, pe fondul intervenţiei şi cenzurii regimului comunist în cariera artiştilor din epocă’, se arată într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES. Rolul Mihaelei Runceanu va fi jucat de Oana Puşcatu, din distribuţie mai făcând parte Istvan Teglas, Cristina Drăghici, Silvana Negruţiu, Vlad Galer, aleşi în urma unui casting public la care s-au înscris peste 250 de actori. Gabi Albu semnează scenografia, iar Ana Cârlan proiecţiile video. Muzica spectacolului este creată de Xenti Runceanu, verişorul Mihaelei Runceanu, şi va include şi cele mai cunoscute refrene ale acesteia. ‘Şi eu şi Catinca Drăgănescu suntem interesaţi de revizitarea istoriilor artiştilor care au creat în comunism, de felul în care arta şi destinele lor au fost afectate de cenzură, cât de moştenirea pe care aceştia ne-au lăsat-o. De Mihaela Runceanu sunt fascinat încă din adolescenţă şi mi s-a părut o idee puternică să (re)construim (sau chiar să deconstruim) povestea ei, să redăm, prin teatralitate, o altă perspectivă decât cea unilaterală, a morţii ei violente, cu care am fost intoxicaţi în media ultimilor 30 de ani. Lucrul ăsta nu se putea realiza decât printr-o documentare extinsă, care a constat în zeci de interviuri cu oameni care au cunoscut-o, prieteni, colaboratori, foşti elevi, am fost la Buzău, unde l-am cunoscut pe tatăl Mihaelei, pe domnul Runceanu, am stat vreo două zile şi într-un birou fără ferestre de la Judecătoria Bucureşti unde am studiat dosarul crimei ei, care m-a lăsat fără cuvinte’, a afirmat Gabriel Sandu. El a precizat că pentru a putea spune această poveste este nevoie de o distribuţie ‘ideală’, de o actriţă care să joace şi să cânte în egală măsură de bine şi de alţi patru actori ludici, versatili, care au fost găsiţi în urma castingului public. ‘Dezideratul nostru este de a reda memoriei Mihaelei Runceanu ceea ce i-a fost luat: decenţa, intimitatea, dreptul la o reprezentare justă. Din păcate, niciun spectacol sau niciun film nu-i mai poate reda viaţa, dar, atât timp cât ne-o amintim şi îi spunem povestea mai departe, ea continuă să trăiască’, a spus Gabriel Sandu. Premiera oficială, cu public, va avea loc în funcţie de evoluţia pandemiei de COVID-19. În prezent, teatrele din Bucureşti sunt închise.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks