AcasăStiri generaleSpectacolul 'Anatomia unui clişeu', prezentat în premieră, duminică, de Teatrul 'Stela Popescu'

Spectacolul ‘Anatomia unui clişeu’, prezentat în premieră, duminică, de Teatrul ‘Stela Popescu’

Spectacolul ‘Anatomia unui clişeu’, după un text de Alexandru Doru Spătaru, va fi prezentat în premieră de Teatrul ‘Stela Popescu’ duminică, de la ora 19,00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, avanpremiera spectacolului va avea loc vineri, de la ora 19,00.

Din distribuţie fac parte actorii Crina Matei, Ana Maria Ivan şi pianistul Nicolae Dumitru, regia este semnată de Chris Simion-Mercurian, iar scenografia este realizată de Maria Miu.

‘Oamenii se întâlnesc şi se cunosc. Se cunosc şi apoi se despart. Se despart pentru că au avut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. Tu alegi dacă accepţi imprevizibilul sau te refugiezi în iluzie. Viaţa e generoasă. Cea mai bună prietenă te înşeală cu iubitul tău sau iubitul tău te înşeală cu cea mai bună prietenă. Ce faci? Te răzbuni sau înţelegi? Un spectacol despre emoţii, impulsuri, aşteptări. Despre a lăsa aceste sentimente să ne domine sau a le transforma în energie vitală care să ne permită să trăim mai departe’, se arată în descrierea spectacolului.

‘Totul a început cu citirea unui text al lui Doru Spătaru. Un bărbat care scrie un text feminist ce analizează emoţiile contradictorii ale unei femei care vin odată cu sfârşitul unei relaţii. Intrigă perspectiva aceasta, nu? De fapt, nu e doar despre femei, este despre oameni puşi faţă în faţă cu trădarea, despre cum te dezbracă şi te maturizează suferinţa, despre himere versus realitate. Şi mai ales despre alegeri foarte conştiente şi asumate, în perioade de maximă vulnerabilitate. Dacă textul este despre femei, m-am gândit mult şi, până la urmă, am hotărât ca spectacolul să fie coordonat, regizat, tot de o doamnă, Chris Simion – Mercurian, iar scenografia să aparţină unei alte minunate doamne, Maria Miu. Alături de cele două colege actriţe, cred, de fapt sunt sigur, că spectacolul nostru vă va ridica multe întrebări. Oare va da şi răspunsuri…?’, a declarat Cristian Şofron, directorul Teatrului Stela Popescu.

Bilete se pot achiziţiona de pe www.mystage.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks