Acasă55Stănescu: Bugetul pe 2023 este unul care protejează românii; am respins populismul...

Stănescu: Bugetul pe 2023 este unul care protejează românii; am respins populismul şi nu am căzut în patima austerităţii

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, joi, că bugetul pe 2023 este unul ‘în sprijinul românilor’, iar acest partid va fi în continuare precaut şi responsabil în politicile guvernamentale şi, în acelaşi timp, unul ‘care ţine, în primul rând, cu românii’.

‘Bugetul pentru anul 2023 este, în ciuda unor presiuni financiare uriaşe şi a crizelor, unul care protejează românii. Am respins populismul şi nu am căzut în patima austerităţii, pe care au practicat-o mai demult unele partide de dreapta. Ne-am pus amprenta pe acest buget cu măsuri care au grijă ca românii să treacă cât mai bine peste această perioadă. Sunt prinse, de asemenea, şi măsuri economice care susţin locurile de muncă şi funcţionarea economiei. Întrucât nu ştim când se vor tempera crizele, vom continua să fim precauţi şi responsabili în politicile guvernamentale, la fel ca până acum’, a transmis Stănescu, într-un comunicat remis AGERPRES.

El a menţionat că angajamentul politic, ‘în acord total cu proiectul social-democrat’, a fost şi va rămâne acela ‘de a nu lăsa pe nimeni în urmă’.

‘Este un buget în sprijinul românilor, care rămâne fidel unui principiu: asigură o protecţie mai mare pentru categoriile vulnerabile. Piaţa liberă din energie, cauza tuturor relelor din economie şi din casele românilor, a fost adusă sub autoritatea legii şi a interesului public. Doar aşa am reuşit să avem acest buget bun pentru români, bun pentru economie. Am ţinut şi vom ţine cont şi de interesele şi proiectele comunităţilor locale, indiferent de dimensiunea acestora sau de conducerea politică’, a mai susţinut Paul Stănescu.

Potrivit acestuia, prin acest buget se doreşte sprijinirea ‘cu mai multă consecvenţă’ a obiectivului strategic de susţinere a industriilor şi companiilor care produc în România.

‘Este un răspuns firesc, corect şi justificat la ceea ce se întâmplă astăzi în lume. PSD va fi în continuare precaut şi responsabil şi, în acelaşi timp, un partid care ţine în primul rând cu românii’, a completat secretarul general al social-democraţilor.

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe 2023.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks