AcasăStiri generaleSuceava: Doi elevi şi doi profesori, confirmaţi cu COVID-19

Suceava: Doi elevi şi doi profesori, confirmaţi cu COVID-19

Doi elevi şi doi profesori din învăţământul preuniversitar au fost confirmaţi cu COVID-19, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Cezar Anuţei. El a precizat că este vorba despre un elev de la Şcoala Gimnazială nr. 3 şi un altul de la Colegiul Naţional de Informatică ‘Spiru Haret’, ambele unităţi de învăţământ fiind din municipiul Suceava. În ceea ce priveşte cadrele didactice infectate cu noul coronavirus, este vorba despre un profesor de învăţământ primar de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava şi un altul de la Şcoala Gimnazială ‘Miron Costin’. Totodată, un număr de trei clase de la învăţământul primar şi una de la învăţământul liceal şi-au suspendat activitatea cu prezenţă fizică şi desfăşoară cursurile online. Este vorba despre Şcoala Gimnazială nr. 2 din Vicovu de Sus, Şcoala Gimnazială nr. 3 din Suceava, Liceul cu Program Sportiv din Suceava şi Colegiul Naţional de Informatică ‘Spiru Haret’ Suceava.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks