AcasăStiri generaleSuceava: Lucrările la ştrandul municipal se încheie în iulie, dar va fi...

Suceava: Lucrările la ştrandul municipal se încheie în iulie, dar va fi funcţional din primăvară

Lucrările de construcţii la ştrandul din cartierul Iţcani, singurul din municipiul Suceava, se vor finaliza până la data de 31 iulie 2022, dar nu va fi funcţional în această vară, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ion Lungu.

El a spus că, în prezent, se lucrează la instalarea utilităţilor respectiv gaz metan şi energie electrică, fiind în curs de amenajare drumul betonat pentru accesul către ştrand.

Lungu a precizat că se înregistrează întârzieri la lucrarea de canalizare pe strada Ştrandului, din cauza faptului că s-a întârziat achiziţia publică.

‘Până nu avem canalizarea funcţională nu se pot face probe la bazine şi la staţia de clorinare şi filtrare a apei. În acest moment nu putem preciza exact când va fi inaugurat oficial ştrandul. Este un ştrand modern cu instalaţii de clorinare şi filtrare de ultimă generaţie, cu un sistem performant de panouri fotovoltaice, care contribuie la încălzirea şi menţinerea temperaturii stabilite a apei. Facem tot posibilul să grăbim recepţia finală la acest obiectiv important de investiţii’, a spus Lungu.

Potrivit primarului, în condiţiile în care nu există încă o canalizare funcţională, nu se pot face probe la bazine şi la staţia de clorinare şi filtrare a apei.

Lungu a estimat că probele se vor putea face în luna septembrie şi că ştrandul ar putea fi deschis publicului din primăvara anului viitor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks