Acasă652Suceava: Spitalul Judeţean de Urgenţă va avea un nou ambulatoriu pentru bolnavii...

Suceava: Spitalul Judeţean de Urgenţă va avea un nou ambulatoriu pentru bolnavii de diabet

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava va avea un nou ambulatoriu pentru diabet într-o clădire din proximitatea unităţii medicale, solicitată Guvernului de către Consiliul Judeţean, pentru a fi modernizată cu destinaţie exclusivă pentru pacienţii cu această patologie. Coordonatorul Centrului Judeţean de Diabet zaharat, medic-şef al secţiei Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din cadrul SJU Suceava, Claudiu Cobuz, a declarat, joi, că pentru acest proiect există deja acordul managerului SJU, Alexandru Calancea, şi promisiunea de susţinere a investiţiei din partea instituţiei tutelare a spitalului, respectiv Consiliul Judeţean. ‘Astfel, se permite accesul pacienţilor direct, putând fi consultaţi faţă în faţă, într-un spaţiu izolat de clădirea spitalului, fără a mai exista riscul de infectare cu COVID-19. Împreună cu echipa managerială a Spitalului Judeţean Suceava condusă de dr. Alexandru Calancea şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, pornim pe un drum nou, o investiţie modernă, rapid realizabilă, dedicată exclusiv pacienţilor noştri cu diabet zaharat’, a spus Cobuz. Conform proiectului, imobilul va avea două etaje şi va dispune de spaţiu pentru internări de zi, de o sală de educaţie a pacientului diabetic, cabinet de consultaţii pentru copii şi cabinet de consultaţii interdisciplinare, astfel încât pacientul să nu mai fie nevoit să meargă la alte cabinete, ci să fie consultat de medici de alte specialităţi, în ambulatoriul de diabet. Potrivit lui Cobuz, în prezent, secţia şi ambulatoriul de specialitate Diabet zaharat deservesc toate persoanele cu diabet zaharat din judeţul Suceava şi în organigrama spitalului s-a aprobat menţinerea în structură a Centrului Judeţean de Diabet zaharat, ce funcţionează de sine stătător, dar în strânsă colaborare cu secţia de profil din spital, cu DSP şi Casa de Asigurări de Sănătate. Activitatea cuprinde internări continue şi de zi, consultaţii în ambulatoriul de specialitate, derularea programului naţional de diabet zaharat pentru pacienţii cu sisteme de monitorizare continuă a glicemiei, sisteme de pompe de insulină, cu respectarea criteriilor de eligibilitate. Cobuz a precizat că numărul pacienţilor din judeţ beneficiari de sisteme de monitorizare continuă a glicemiei este de peste 70, la care se adăugă un număr de 16 pacienţi cu pompe de insulină şi un pacient cu pompa de insulină augmentată cu sistem de monitorizare glicemică continuă, consumabilele necesare eliberându-se numai prin farmacia cu circuit închis a SJU, iar suma alocată pentru acest an este de peste un milion de lei. În judeţul Suceava sunt peste 22.000 de pacienţi cu diabet zaharat, dintre care 138 sunt copii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks