AcasăStiri generaleSuceava: Ţigări de contrabandă în valoare de 125.000 de lei, depistate la...

Suceava: Ţigări de contrabandă în valoare de 125.000 de lei, depistate la Vicovu de Sus şi Straja

Mai multe colete cu ţigări în valoare de aproximativ 125.000 de lei au fost depistate şi confiscate la Vicovu de Sus şi Straja, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Seriţan.

El a precizat că poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat, joi după-amiază, peste 10.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 124.000 de lei, marfa urmând să fie comercializată pe piaţa neagră din judeţ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, în jurul orei 16,00, poliţiştii de frontieră au observat la aproximativ un kilometru de linia de frontieră, spre interior, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, mai multe persoane care transportau colete voluminoase şi se deplasau dinspre frontieră către interiorul ţării.

La vederea poliţiştilor de frontieră, contrabandiştii au abandonat coletele şi au fugit în Ucraina.

În acest caz au fost confiscate 6.835 pachete cu ţigări, în valoare de 79.969 de lei.

În cel de-al doilea caz, în jurul orei 17,30, alţi doi contrabandişti au fost observaţi la aproximativ 400 de metri de linia de frontieră, pe direcţia localităţii Straja, aceştia abandonând coletele, în ciuda focurilor de avertisment trase de poliţişti.

Poliţiştii au depistat şi confiscat în acest caz opt colete cu 3.820 de pachete de ţigări, în valoare de 44.694 de lei, dar cei doi contrabandişti au reuşit să fugă în localitatea Straja.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks