AcasăStiri generaleTenis/Coronavirus: Americanca Madison Keys, testată pozitiv, ratează Australian Open

Tenis/Coronavirus: Americanca Madison Keys, testată pozitiv, ratează Australian Open

Jucătoarea americană de tenis Madison Keys (16 WTA) a anunţat joi că a fost testată pozitiv la coronavirus şi că nu va putea participa la primul turneu de Mare Şlem al anului, în februarie, Australian Open, scrie Reuters. Keys, care în februarie va împlini 26 de ani, a primit rezultatul pozitiv al testului chiar înainte de plecarea spre Melbourne, ea menţionând ulterior că s-a autoizolat la domiciliu. ”Sunt dezamăgită că nu voi putea juca la acest turneu, primul de Mare Şlem al anului, şi despre care ştiu că s-au făcut eforturi enorme pentru a putea fi organizat”, a scris Keys pe contul său de Twitter. Aşa cum s-a anunţat, tenismanul britanic Andy Murray, fost lider mondial, a fost testat pozitiv la Covid-19, potrivit informaţiilor publicate joi de presa britanică, fapt care ar pune sub semnul întrebării participarea sa la turneul Australian Open, primul de Mare Şlem, care începe pe 8 februarie. Scoţianul, de cinci ori finalist la Melbourne, ar trebui să ajungă în Australia cu unul dintre zborurile charter puse la dispoziţie de organizatorii turneului, dar Murray a intrat în carantină la domiciliul său. Campionul olimpic din 2012 nu are simptome grave şi speră să poată călători ulterior în Australia. Jucătorii care participă la primul turneu de Mare Şlem al anului vor trebui să petreacă 14 zile în carantină înaintea competiţiei, amânată pentru perioada 8-21 februarie. Participanţii nu vor putea intra în Australia decât ”cu un test negativ la Covid-19 efectuat înaintea plecării sau cu o autorizaţie de călătorie, în cazul în care au avut Covid-19 şi s-au vindecat, însă la discreţia autorităţilor australiene”, au precizat organizatorii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks