Tenis/Coronavirus: Jucătoarea Paula Badosa (Spania), aflată în carantină la Melbourne, testată pozitiv

0
305

Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa (67 WTA) este prima competitoare aflată în carantina obligatorie de dinaintea turneului Australian Open, la Melbourne, confirmată pozitiv la Covid-19, scrie Reuters. Badosa, în vârstă de 23 de ani, a ajuns la Melbourne după ce a jucat la Abu Dhabi la începutul acestei luni şi era în a şaptea zi de carantină când a spus că testul ei a dat rezultat pozitiv. ”Mă simt rău şi am simptome, dar voi încerca să mă recuperez cât mai curând posibil respectând indicaţiile medicilor. Am fost transferată la un hotel de sănătate pentru a fi izolată şi monitorizată”, a scris Badosa pe contul său de Twitter. Peste 70 de jucători şi membri ai staff-urilor lor sunt în carantină strictă pentru 14 zile şi nu se pot antrena, din cauză că în cursele charter cu care au ajuns la Melbourne s-au depistat cazuri pozitive de COVID-19. Peste o mie de persoane au sosit săptămâna trecută pe insula-continent cu 17 zboruri charter organizate special de federaţia australiană de tenis. Mai multe cazuri pozitive au fost anunţate în primă instanţă, după care au fost declarate negative, rămânând în cele din urmă zece infectări legate de turneu. Doar jucătorii care nu au fost consideraţi caz contact în zborurile spre Australia au fost autorizaţi să iasă din camere cinci ore în fiecare zi pentru a se antrena. Mai mulţi jucători, printre care şi românca Sorana Cîrstea, s-au plâns de condiţiile de carantină, dar au fost acuzaţi de presa australiană că au o atitudine egoistă, având în vedere că oraşul Melbourne s-a aflat până în octombrie timp de patru luni în carantină pentru a face faţă celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus. Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, a fost amânat anul acesta faţă de datele sale obişnuite şi va avea loc între 8 şi 21 februarie.

Sursa: AGERPRESS