AcasăStiri generaleTimiş: 11 cetăţeni străini depistaţi în trenurile din zona de vest a...

Timiş: 11 cetăţeni străini depistaţi în trenurile din zona de vest a ţării au fost predaţi Serviciului Imigrări

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara au depistat 24 de cetăţeni străini în trenurile din zona de vest a ţării, din care 11 au fost predaţi Serviciului Imigrări.

Misiunea s-a desfăşurat cu efective mărite, în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, pe raza judeţelor Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor săvârşite cu violenţă, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În cadrul acţiunii au derulate mari, fost controlate 70 de staţii de căi ferate, 46 de trenuri, au fost legitimate 243 de persoane, dintre care 24 de cetăţeni străini, din care 11 persoane au fost predate Serviciul pentru Imigrări Timişoara şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş. Opt dintre aceştia, fiind minori, au fost predaţi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.

Au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii timişeni organizează permanent astfel de acţiuni, pentru menţinerea unui climat de siguranţă, atât în staţiile de cale ferată, cât şi în trenuri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks