AcasăStiri generaleTimiş: Compania Colterm, a Primăriei Timişoara, are un nou director general interimar

Timiş: Compania Colterm, a Primăriei Timişoara, are un nou director general interimar

Consiliul de Administraţie (CA) al companiei Colterm S.A., aflată în subordinea Primăriei Timişoara, l-a numit, marţi, pe Cristian Mîţu în funcţia de director general interimar pentru patru luni, care din luna martie a fost preşedintele CA al companiei locale de termoficare.

Cristian Mîţu este cel de-al treilea director interimar numit la conducerea Colterm, în timpul administraţiei Fritz.

‘Colterm poate deveni o companie eficientă, iar în ultimele luni priorităţile mele au fost legate de acest deziderat. Acum, prioritatea mea este să pregătim compania pentru iarnă, să avansăm cât mai mult cu proiectele de reabilitare a reţelei termice primare şi secundare, care odată încheiate vor reduce imens pierderile de reţea şi să continuăm acordul cu Banca Mondială care va asigura un viitor sustenabil termoficării centralizate din Timişoara’, a declarat, marţi, Cristian Mîţu.

El îi urmează în funcţia interimară lui Petre Nenu, care va deveni inginer şef responsabil de dezvoltare.

Colterm S.A. a lansat, totodată, concursul pentru ocuparea funcţiilor de membri în Consiliul de Administraţie, compania dorind să atragă profesionişti în structurile sale de conducere. Cristian Mîţu este absolvent de studii în management energetic şi deţine o diplomă de expert în accesare fonduri structurale de coeziune europeană.

Consilierul local de Timişoara, Roxana Iliescu (Pro România), a cerut, luni, convocarea AGA Colterm deîndată, întrucât pe data de 30 august expiră contractul încheiat de Primăria Municipiului Timişoara cu societatea din subordine, Colterm, iar abonaţii vor rămâne fără apă caldă şi încălzire în sezonul rece.

‘Pentru că nici până la această dată (luni, n.r.) AGA nu a aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 (care trebuia aprobat în 45 de zile de la aprobarea Bugetului local pe anul 2021, în caz contrar, menţionat expres motivele), întrucât am semnalat şi alte probleme legate de activitatea Colterm, aflată într-o situaţie, oricum, delicată, care au rămas însă fără niciun răspuns, consider oportună convocarea AGA Colterm deîndată, pentru data de 24 august 2021 (…)’, a cerut Roxana Iliescu.

Colterm are peste 40.000 de abonaţi, între care şcolile şi spitalele, pe lângă persoanele fizice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks