AcasăStiri generaleTimiş: 'Libertatea şi sufletul Europei', eveniment care invită la reîntoarcerea la textele...

Timiş: ‘Libertatea şi sufletul Europei’, eveniment care invită la reîntoarcerea la textele fundamentale ale culturii occidentale

Clubul Marilor Cărţi aduce iubitorilor de carte, joi seara, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă Timişoara, evenimentul ‘Libertatea şi sufletul Europei’, o puternică pledoarie pentru lectură şi un mesaj de susţinere a proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii, care îşi propune redescoperirea sufletului Europei prin prisma a trei autori esenţiali, Marc Aureliu, Dostoievski şi C.S. Lewis.

‘Într-o vreme în care nu se mai pune accentul pe bogăţia sufletească şi spirituală, Clubul Marile Cărţi cultivă reîntoarcerea la textele fundamentale ale culturii occidentale. Conferinţa de la Timişoara se înscrie în priorităţile şi obiectivele noastre, fiind în acelaşi timp un act de încurajare a lecturii, cât şi de susţinere a titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2023, câştigat de Timişoara’, spun reprezentanţii Clubului, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES de Consiliul Judeţean Timiş.

Evenimentul îşi propune ‘redescoperirea sufletului Europei prin prisma operelor a trei autori esenţiali, mereu actuali şi autentici, respectiv Marc Aureliu (împărat filosof care a dovedit că un conducător poate fi şi un înţelept luminat), Dostoievski (romancier genial care s-a opus despotismului autoritar cu preţul condamnării sale la moarte) şi C. S. Lewis (savant de renume şi scriitor inspirat, în fiinţa căruia ştiinţa şi religia au coexistat armonios)’.

Vor vorbi despre moştenirea pe care ei au lăsat-o marelui canon cultural european dr. Mihail Neamţu şi conferenţiarii universitari ai Universităţii de Vest Timişoara, Lavinia Tec, Claudiu T. Arieşan şi Claudiu Mesaroş.

În cadrul acţiunii va fi lansată şi cartea ‘Iisus la Niceea’, semnată de Mihail Neamţu, fondator al Clubului Marile Cărţi.

Intrarea la eveniment este liberă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks