AcasăStiri generaleTimiş: Măsuri mai restrictive pentru combaterea răspândirii COVID, luate de CJSU

Timiş: Măsuri mai restrictive pentru combaterea răspândirii COVID, luate de CJSU

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş a adoptat, sâmbătă, mai multe hotărâri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, ţinând cont că în judeţ sunt localităţi în care este depăşită rata de infectare de 7,5 la mia de locuitori, cumulată pe 14 zile, dar şi localităţi carantinate.

‘Această hotărâre prevede măsuri mai restrictive decât cele prevăzute în ODSU de carantinare a celor cinci localităţi din judeţ, adică municipiul Timişoara şi comunele Dumbrăviţa, Giroc, Ghiroda şi Moşniţa Nouă. (…). Pentru municipiul Timişoara şi UAT Giroc şi Moşniţa Nouă, măsurile impuse pentru localităţile unde incidenţa este mai mare de 7,5/1000 locuitori, pentru UAT Dumbrăviţa şi Ghiroda, măsurile impuse pentru localităţile unde incidenţa este mai mare de 4,5 şi este mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori’, arată un comunicat al Prefecturii Timiş, remis AGERPRES.

Rate de infectare de peste 7,5 au fost raportate, sâmbătă, de Direcţia de Sănătate Publică Timiş în municipiul Timişoara şi comunele Pădureni, Orţişoara, Jebel, Moşniţa Nouă, Giroc, Sânmihaiu Român, Săcălaz şi Maşloc.

În UAT-urile cu incidenţa cumulată la 14 zile care depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Operatorii economici îşi desfăşoară activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, pe tot parcursul săptămânii. Prin excepţie, în intervalul orar 18,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks