AcasăStiri generaleTimiş: S-a deschis primul centru de vaccinare drive through din Timişoara, cu...

Timiş: S-a deschis primul centru de vaccinare drive through din Timişoara, cu patru fluxuri

Primul centru de vaccinare de tip ‘drive through’, care va fi funcţional în Timişoara până pe 7 august, a devenit vineri operaţional, având patru fluxuri pentru imunizarea cu serul Pfizer.

Coordonatorul centrului, dr. Dora Ponea, a precizat că centrul va fi deschis de luni până vineri, între orele 8,00 – 20,00.

‘Oamenii vin cu maşinile, îi triem în primul cort, se completează chestionarul, apoi li se administrează vaccinul într-un alt cort, iar după vaccinare rămân 15 minute sub supravegherea noastră. Dacă cuiva i se face rău, avem tot ce ne trebuie, îl conducem din maşină în cortul post-vaccinare şi-i administrăm medicaţia necesară, în funcţie de problemele pe care le prezintă’, a declarat dr. Dora Ponea.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, vineri, că în ultimele 24 de ore, în judeţ, s-au imunizat 3.148 de persoane, iar de la debutul campaniei de vaccinare s-au administrat 270.215 doze, din care 108.716 sunt doze de rapel.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks