AcasăStiri generaleTrei case din municipiul Giurgiu au ars de la un scurtcircuit

Trei case din municipiul Giurgiu au ars de la un scurtcircuit

Trei case din municipiul Giurgiu au fost afectate joi seară de un incendiu provocat de un scurtcircuit, pompierii acţionând pentru stingerea acestuia timp de aproximativ trei ore, a anunţat ISU.

‘ISU Giurgiu a fost solicitat în această seară să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Mereni din municipiul Giurgiu şi care a afectat, iniţial, două locuinţe. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu instalaţie pentru hidroperforare şi o cisternă’, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU, Nicoleta Beianu.

Pentru că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum şi s-a extins şi la o a treia locuinţă, din vecinătate, în sprijin a sosit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu.

Echipele de salvatori au constatat că la una dintre locuinţe proprietarii nu erau acasă, iar la celelalte două, proprietarii, trei adulţi, s-au autoevacuat, fiind alertaţi de vecini la vederea fumului.

În urma incendiului au fost afectate trei locuinţe. La prima au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, acoperişul anexelor gospodăreşti, electronice şi electrocasnice, lemne de foc şi alte bunuri depozitate în bucătărie şi baie, la a doua casă au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 90 de metri pătraţi, o anexă şi s-au deteriorat tavanele camerelor, iar la cea de-a treia locuinţă au ars acoperişul unor anexe pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi şi un gard din lemn.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks