Acasă93Tulcea: A început proiectul privind Staţia de monitorizare a peştilor migratori

Tulcea: A început proiectul privind Staţia de monitorizare a peştilor migratori

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat, miercuri, începerea proiectului ‘Dezvoltarea Staţiei de monitorizare a peştilor migratori: sturioni şi scrumbie – Isaccea’, derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Potrivit unui comunicat de presă remis de ARBDD, contractul de finanţare a fost semnat la finele lunii septembrie, iar proiectul se va derula în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD).

‘Obiectivul general al proiectului este conservarea biodiversităţii prin implementarea unor măsuri din Planul de Management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru îmbunătăţirea stării de conservare a populaţiilor de peşti migratori, sturioni şi scrumbie din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Proiectul va fi implementat pe teritoriul a trei situri Natura 2000, siturile de importanţă comunitară (SCI) şi arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) după cum urmează: ROSCI0065 Delta Dunării – în suprafaţă de 453.645 ha; ROSPA0031 Delta Dunării şi Complexul Razim-Sinoe – în suprafaţă de 508.302 ha; ROSCI0066 Delta Dunării – zona marină – în suprafaţă de 336.200 ha’, se arată în comunicatul ARBDD.

Prin proiect se urmăreşte monitorizarea populaţiilor de peşti migratori din rezervaţie, sturion şi scrumbie, în vederea stabilirii stării actuale şi a măsurilor pentru asigurarea unui statut favorabil de conservare, estimarea diversităţii şi structurii genetice a populaţiilor de peşti migratori şi creşterea gradului de conştientizare publică a necesităţii conservării acestor specii.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 55.403.353,65 lei. Din această sumă, 85% reprezintă finanţarea din fonduri europene, 9,76% este finanţarea de la bugetul naţional, iar 5,23% este cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Durata de realizare a proiectului este de 46 de luni.

Dunărea Inferioară are singurele specii de sturion sălbatic din Uniunea Europeană, care cresc şi se reproduc în mod natural. Supravieţuitori ai erei dinozaurilor, cu lungimi care pot depăşi la maturitate mărimea unui autobuz, sturionii au fost consideraţi, din cele mai vechi timpuri, printre cele mai valoroase specii de peşti. Pescuitul speciilor de sturion în apele teritoriale româneşti este interzis din anul 2006, pe fondul declinului populaţiilor la nivel internaţional.

Scrumbia de Dunăre este una dintre cele mai importante specii pentru pescuitul comercial din Delta Dunării, capturarea acesteia desfăşurându-se în perioada migraţiei de reproducere. Exemplarele speciei care hibernează în Marea Neagră pe timpul iernii pătrund pe Dunăre şi în Deltă primăvara pentru a depune icre, migraţia de reproducere fiind influenţată în mod decisiv de temperatura apei, potrivit lucrării ştiinţifice ‘Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării’, semnată de cercetătorul Vasile Oţel.

Cele mai mari producţii de scrumbie înregistrate în perimetrul Rezervaţiei au fost de 2.507 tone, în anul 1975, însă la începutul anilor 2000 capturile declarate de pescari au fost de doar 23 de tone, potrivit sursei amintite. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks