Tulcea: Angajaţii Direcţiei de Sport şi Tineret îşi primesc lefurile cu întârziere

0
84

Angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) speră să-şi primească săptămâna aceasta banii, după ce la finele săptămânii trecute, atunci când ar fi trebuit să-şi primească lefurile, s-a făcut deschiderea de credite pentru plata acestora.

Situaţia este cauzată de reorganizarea ministerului de resort, iar directorul Direcţiei de Sport, Liviu Urlih, a declarat pentru AGERPRES că angajaţii sunt înţelegători.

‘Încă nu am primit salariile, dar avem promisiuni că se vor plăti. Ştim că se lucrează să se rezolve această situaţie. Este o tranziţie, trebuie făcute noi acte normative şi sunt întârzieri. Angajaţii ştiu că vor primi salariile şi sunt înţelegători. Lucrăm să urgentăm transferul de acte şi suntem în legătură cu Ministerul pentru Sport’, a afirmat directorul Urlih.

El a mai spus că DJST se va împărţi în două direcţii, una care se va ocupa exclusiv de sport şi care va fi în subordinea noului minister, iar cealaltă va avea în vedere tineretul şi taberele şi va fi subordonată Ministerului Familiei şi Tineretului.

Directorul Liviu Urlih a apreciat 2021 ca fiind unul al ‘revenirii uşoare’ în ceea ce priveşte numărul competiţiilor sportive.

‘Dacă în anul prepandemic, aveam 120 de competiţii, în 2020 am scăzut la 26 de concursuri, iar anul trecut am revenit la 38. Până la 120 este însă cale lungă. Aveam de asemenea cinci sau şase competiţii internaţionale, dar anul trecut nu am mai găzduit niciuna’, a menţionat directorul DJST.

Urlih a mai spus că în momentul de faţă încearcă să încheie un parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria municipiului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru promovarea sportului.

‘Va fi pentru prima dată când vom avea un asemenea act. Partenerii vor căuta finanţare pentru competiţii şi cei care doresc să aducă plus valoare judeţului nostru, astfel încât sportul tulcean să ajungă pe o pantă ascendentă. Ne dorim să atragem cât mai mulţi copii spre sport, să mărim baza de selecţie pentru cluburi şi secţiile sportive’, a afirmat directorul Liviu Urlih.

El a amintit că Primăria municipiului a stabilit premii pentru sportivii care obţin rezultate deosebite la competiţiile naţionale şi internaţionale şi că autoritatea judeţeană a pus în dezbatere publică anul acesta un proiect de hotărâre cu acelaşi scop.

Proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean prevede premii de la 200 de lei la 20.000 de lei pentru sportivii de performanţă.

Sursa: AGERPRESS