Asociaţia Patronatelor din Turism Delta Dunării (APTDD) le recomandă celor care doresc să viziteze vara aceasta rezervaţia să îşi plătească pachetele integral, dacă vor să fie siguri de rezervările făcute, iar reprezentanta unei agenţii de turism din Bucureşti susţine că a vândut toate ofertele pentru minivacanţa de Rusalii.
Preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă, a declarat luni, pentru AGERPRES, că lunile cele mai aglomerate sunt iunie, iulie şi august şi a amintit că anul trecut, în perioadele de vârf, nu se mai găseau locuri nici măcar în casele localnicilor.
‘Cred că, din momentul acesta, cei care vor să viziteze Delta Dunării e bine să-şi plătească integral pachetele rezervate, pentru că mă îndoiesc că-şi vor mai găsi locuri. Capacitatea e vândută în mare parte. Mai sunt locuri, dar dacă vor să găsească servicii mai bune, e bine să plătească de pe acum’, a afirmat Iluşcă.
La rândul său, vicepreşedinta Organizaţiei Femeilor Antreprenor a Uniunii Generale a Industriaşilor din România şi reprezentantă a unei agenţii de turism din Bucureşti, Roxana Ilinca, a declarat că pachetele pe care le-a avut pregătite pentru minivacanţa de Rusalii în Delta Dunării s-au epuizat deja.
‘Dacă ne referim la pachetele oferite pentru minivacanţa de Rusalii în Deltă, peste 90% dintre unităţile de cazare din Deltă au pachete sold-out, în momentul de faţă. Această vară şi acest sezon la începutul căruia ne aflăm înregistrează o creştere importantă a turiştilor’, a declarat, la finalul săptămânii trecute, în timpul unei prezentări susţinute în cadrul unei conferinţe naţionale pe tema turismului şi a agriculturii, Roxana Ilinca.
Sărbătoarea Rusaliilor în Deltă este anunţată de efemeride, insecte cunoscute sub numele de Rusalii, după perioada în care pot fi văzute. Ele trăiesc doar o singură zi pentru a se înmulţi, au apărut deja şi oferă vizitatorilor un spectacol unic, imagini cu aceste insecte putând fi văzute şi pe reţelele sociale.