AcasăStiri generaleTulcea: Autorităţile pregătesc nouă centre de vaccinare anti-COVID-19 pentru etapa a doua

Tulcea: Autorităţile pregătesc nouă centre de vaccinare anti-COVID-19 pentru etapa a doua

Autorităţile tulcene au stabilit nouă puncte de vaccinare anti-COVID-19 care vor funcţiona în cea de-a doua etapă a campaniei de imunizare, a anunţat Prefectura judeţului Tulcea. Cele nouă centre vor funcţiona la Tulcea, Babadag, Măcin, Murighiol, Sarichioi, Luncaviţa, Isaccea, Topolog şi Sulina, iar autorităţile locale se ocupă deja de amenajarea lor, astfel încât acestea să respecte normele de siguranţă sanitară. Potrivit Prefecturii Tulcea, cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare va începe săptămâna viitoare, iar până în prezent doar circa jumătate din persoanele care ar putea beneficia de imunizare şi-au exprimat dorinţa de a fi vaccinate. Printre persoanele care se vor vaccina se află şi angajaţii societăţii care efectuează transport regulat de persoane şi mărfuri în Delta Dunării. ‘Având în vedere faptul că sunt în contact cu pasageri, faptul că am avut colegi care au fost infectaţi, că şi eu am fost izolat şi a fost foarte greu să stau în nava trasă la mal timp de două săptămâni, mă voi vaccina’, a declarat, pentru AGERPRES, comandantul navei Moldova, Valentin Moldoveanu. Şi unii profesori îşi doresc să se vaccineze. ‘Vreau să mă vaccinez. E normal. Am citit pe internet numai fantezii. Dacă Guvernul a decis imunizarea gratuită a populaţiei, să se facă’, a afirmat Eugen Ciurea, profesor în satul Maliuc. Datele făcute publice joi de Direcţia de Sănătate Publică arată că în judeţ rata incidenţei cazurilor de COVID-19 pentru ultimele două săptămâni este de 1,52 cazuri la mia de locuitori, iar în municipiu este de 2,56 cazuri la mia de locuitori, în uşoară creştere faţă de miercuri. În judeţ, rata incidenţei este de zero cazuri în 15 comune.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks