AcasăStiri generaleTulcea: Centrul de instruire din Babadag va găzdui exerciţiul 'Mărăşeşti - 22.2'

Tulcea: Centrul de instruire din Babadag va găzdui exerciţiul ‘Mărăşeşti – 22.2’

Centrul secundar de instruire pentru luptă Babadag va găzdui în perioada 10-21 octombrie exerciţiul militar ‘Mărăşeşti – 22.2’, iar în acest context Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti anunţă dislocarea forţelor în poligonul din judeţul Tulcea.

Potrivit unui comunicat de presă remis marţi, dislocarea forţelor şi mijloacelor tehnice din cazărmile de dispunere în poligon va avea loc începând cu ziua de 4 octombrie.

‘Mărăşeşti 22.2’ este un exerciţiu de comandament în teren cu trupe şi trageri de luptă la care vor participa aproximativ 800 de militari ce vor executa antrenamente care includ trageri cu muniţie reală, deplasări în câmpul tactic, acordarea primului ajutor în zona de operaţii, precum şi proceduri de comandă şi control la nivelul subunităţilor.

‘Exerciţiul ‘Mărăşeşti’ se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective perfecţionarea deprinderilor privind folosirea armamentului şi tehnicii din dotare, creşterea capacităţii de rezistenţă şi acţiune la efort în mediu operaţional ostil, îmbunătăţirea capacităţii de reacţie în cadrul unor scenarii cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă, precum şi creşterea interoperabilităţii cu partenerul strategic dislocat la Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil în vederea cooperării militare multinaţionale’, se arată în comunicatul de presă al Brigăzii 9 Mecanizată ‘Mărăşeşti’. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks