AcasăStiri generaleTulcea: Consiliul Judeţean are un nou vicepreşedinte

Tulcea: Consiliul Judeţean are un nou vicepreşedinte

Consilierii judeţeni tulceni l-au ales, luni, într-o şedinţă extraordinară pe cel de-al doilea vicepreşedinte al Consiliului, în contextul în care reprezentanţii PSD au lipsit de la reuniune.

Votul a avut loc deşi secretarul general al Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Mihai, i-a anunţat pe consilieri că proiectul de hotărâre nu este însoţit de avizul uneia din comisiile sesizate, conform Codului administrativ.

‘Nu era importantă natura avizului. Comisia economică este formată din şapte membri, dar la şedinţă au fost doar trei, nu a existat cvorum, aşa că nu s-a putut emite un aviz, iar obligaţia mea a fost să anunţ consilierii cu privire la această situaţie’, a declarat presei, la finele şedinţei, secretarul general al CJ.

El a menţionat că hotărârea adoptată luni de membrii CJ poate fi atacată în contencios-administrativ.

Cei 16 consilieri judeţeni prezenţi la şedinţă, reprezentanţi ai PNL, PMP şi ai Pro România, l-au votat în unanimitate ca vicepreşedinte al instituţiei pe liberalul Mihai Huleni, consilierii judeţeni PSD absentând de la şedinţă.

‘Este pentru prima oară când văd aşa ceva în cei nouă ani de administraţie şi sunt uşor surprinsă de nepriceperea consilierilor judeţeni PNL, cu atât mai mult cu cât li s-a explicat cadrul legal. Părerea mea este că această hotărâre nu se va pune în aplicare’, a declarat, pentru AGERPRES, liderul organizaţiei municipale a PSD, Andaluzia Luca.

Reprezentanta social-democraţilor a asistat la şedinţa CJ.

În vârstă de 50 de ani, licenţiat în Teologie, liberalul Mihai Huleni este administrator al Centrului de informare şi promovare turistică din oraşul Babadag, a fost consilier în cabinetul deputatului PNL, George Şişcu şi este la prima sa experienţă în administraţia publică judeţeană.

El l-a înlocuit în funcţie pe reprezentantul PNL Daniel Geambazu, care a renunţat la postul de vicepreşedinte al CJ la două săptămâni de la alegere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks