AcasăStiri generaleTulcea: Consiliul Judeţean nu poate susţine activitatea centrelor sociale din judeţ

Tulcea: Consiliul Judeţean nu poate susţine activitatea centrelor sociale din judeţ

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea nu are fonduri pentru a susţine activitatea centrelor sociale din subordinea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului (DGASPC) care se confruntă cu dificultăţi financiare, iar preşedintele Consiliului, Horia Teodorescu, afirmă că suma prevăzută pentru judeţ la rectificarea bugetară este insuficientă.

Preşedintele CJ a declarat pentru AGERPRES că alocările financiare primite în acest an pentru echilibrare ‘au tins vertiginos spre zero’.

‘Am plătit absolut tot ce am avut, nu mai avem resurse de niciun fel pentru a contribui la completarea sumei pentru funcţionarea DGASPC. Nu ştiu ce va fi, dacă Guvernul nu intervine, pentru că 70% din bugetul CJ se duce spre această instituţie. De la 8-10% cât dădeam acum trei sau patru ani, am ajuns să dăm toţi banii către această direcţie care de altfel ajută oameni cu dizabilităţi, oameni nevoiaşi. Dar ca să laşi toată povara pe umerii CJ este strigător la cer. Asta înseamnă să obstrucţioneze toată activitatea noastră’, a afirmat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

El a mai spus că suma pe care o va primi judeţul la rectificare este foarte mică.

‘Nu reţin suma pe care urmează să o primim, dar este praf, una care nu ne ajută cu nimic. Măcar de ne-ar fi dat bani să acoperim cheltuielile de funcţionare ale DGASPC, pentru că noi nu avem. Poate să vină orice expertiză să vadă ce bani mai avem. (…) Dacă atitudinea Guvernului faţă de consiliile judeţene nu se schimbă la 180 de grade, lucrurile devin grave. S-a creat o modă ca Guvernul să transfere în spatele consiliilor sarcini pe care nu le pot duce. O maşină de cinci tone căreia îi pui 25 de tone se rupe. Aşa suntem noi în momentul de faţă’, a mai spus preşedintele CJ.

Teodorescu a menţionat că 60% din primăriile din judeţ se confruntă cu probleme financiare şi că există riscul ca fondurile alocate iniţial pentru investiţii să fie realocate funcţionării unor instituţii.

‘Peste 60% din primării au probleme, iar unele nu mai au bani de funcţionare până la finele anului. (…) Nealocarea unor sume de echilibrare pentru funcţionare din multe domenii forţează transferul unor bani din zona de investiţii pe fonduri europene şi te aduce în imposibilitatea de a implementa proiecte majore de zeci de milioane de euro. Situaţia este foarte gravă’, a menţionat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

Preşedintele CJ a amintit că Tulcea este unul dintre cele mai sărace judeţe din România şi a susţinut că impresia unor autorităţi conform cărora judeţul s-ar întreţine din fondurile proprii este cauzată de exagerarea redevenţelor pe care instituţia ar fi trebuit să le primească, în contextul în care acestea nu au mai fost majorate pe fondul unor litigii.

Conducerea DGASPC a anunţat zilele trecută că mai are fonduri doar pentru plata salariilor şi utilităţilor centrelor din subordine aferente unei singure luni, suma necesară pentru funcţionare până la finele anului fiind de 22 de milioane de lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks