AcasăStiri generaleTulcea: Masca de protecţie devine obligatorie în 8 localităţi cu rată de...

Tulcea: Masca de protecţie devine obligatorie în 8 localităţi cu rată de incidenţă de peste 1,5 la mie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis, marţi, că purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile închise şi în aer liber în opt localităţi şi în Tichileşti, zonă aparţinând de oraşul Isaccea în care există două centre sociale, a declarat pentru AGERPRES prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Iordan. Decizia a fost luată din cauza incidenţei de peste 1,5 la mia de locuitori a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, iar măsura se va aplica începând de miercuri timp de 14 zile în Chilia Veche, Greci, Grindu, Jijila, Garvăn, Stejaru, Vasile Alecsandri şi Văcăreni. ‘Încercăm să ţinem sub control pandemia, iar acest lucru nu se poate face decât prin măsuri de protecţie’, a precizat prefectul. Potrivit deciziei CJSU, masca de protecţie trebuie purtată astfel încât să acopere nasul şi gura. Până marţi, conform Prefecturii judeţului Tulcea, 1.113 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 49 au murit, 239 sunt încă internate sau izolate la domiciliu, iar 825 persoane au fost declarate vindecate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks