AcasăStiri generaleTulcea: Peste 47% din personalul didactic s-a vaccinat împotriva COVID-19

Tulcea: Peste 47% din personalul didactic s-a vaccinat împotriva COVID-19

Peste 47% din personalul didactic din judeţ s-a vaccinat împotriva COVID-19, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea.

Potrivit unei decizii de marţi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), elevii din 88 de unităţi de învăţământ şcolar şi preşcolar din judeţul Tulcea vor merge fizic, începând de miercuri, la şcoală, iar cei din alte 55 de instituţii vor participa la ore şi online. În cele 55 de grădiniţe, şcoli şi licee vor merge fizic la cursuri preşcolarii, elevii din învăţământul primar şi cei din clasele terminale, în timp ce restul va participa la ore doar on-line.

Conform unui comunicat de presă al Prefecturii judeţului Tulcea, de la începutul pandemiei, în judeţ au fost confirmate 8.214 de cazuri de Covid-19. În 7.708 cazuri s-a constatat vindecarea persoanelor infectate, în timp ce alte 266 de persoane au murit din cauza bolilor asociate.

Datele Direcţiei de Sănătate Publică arată că 44.956 persoane s-au vaccinat până marţi, iar 14.819 dintre ele au primit şi rapelul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks