AcasăStiri generaleTulcea: Primăria doreşte să demoleze toate garajele din municipiu

Tulcea: Primăria doreşte să demoleze toate garajele din municipiu

Consilierii locali tulceni au aprobat, miercuri, în timpul unei şedinţe în plen, dezafectarea tuturor construcţiilor cu caracter provizoriu cu funcţiunea de garaje construite în municipiu, procedura de notificare a proprietarilor începând deja.

Hotărârea aprobată vizează toate garajele construite pe domeniul public şi privat al municipiului, include modelul-cadru al notificării privind desfiinţarea sau ridicarea garajului şi prevede obligativitatea aducerii terenului la starea iniţială de către deţinătorul acesteia.

‘Acum, avem un model de notificare mult mai detaliat, iar primele notificări de acest tip vor fi transmise săptămâna viitoare’, a precizat pentru AGERPRES primarul municipiului, Ştefan Ilie.

În timpul şedinţei Consiliului local, el le-a explicat unor contribuabili nemulţumiţi de decizie că unele garaje au fost construite pe spaţiile unor grădiniţe, iar proiectele de modernizare a acestor unităţi sunt afectate de construcţiile provizorii.

‘Modul în care vor fi atribuite locurile de parcare va fi în dezbatere publică’, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Potrivit hotărârii adoptate de consilierii locali, dacă deţinătorii garajelor nu respectă notificările, primăria va desfiinţa construcţiile, iar cheltuielile vor fi suportate de proprietari.

‘Spaţiile libere nou create prin dezafectarea amplasamentelor vor avea destinaţia de parcări, spaţii verzi sau alte funcţiuni de utilitate publică, după caz, în funcţie de necesităţile din zonă’, se specifică în hotărârea adoptată.

În municipiul Tulcea, Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu (DIAP) are în derulare 1.778 de contracte pentru garaje.

Conform DIAP, în municipiu există 38.000 de maşini şi 4.000 de locuri de parcare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks