Acasă93Tulcea: Societatea Energoterm începe furnizarea energiei termice în sistem centralizat

Tulcea: Societatea Energoterm începe furnizarea energiei termice în sistem centralizat

Toate apartamentele din municipiul Tulcea care sunt racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice vor avea căldură, începând de vineri seara, au anunţat reprezentanţii societăţii Energoterm SA pe Facebook. Distribuţia agentului termic va începe etapizat, iar vineri seara, la ora 19,00, vor avea căldură apartamentele racordate la centralele termice de cvartal. De asemenea, sâmbătă, de la ora 18,00, va începe etapizat furnizarea agentului termic pentru celelalte apartamente racordate la sistem. În urma cererilor primite din partea asociaţiilor de proprietari, societatea Energoterm SA a început furnizarea căldurii săptămâna aceasta în câteva zeci de apartamente. Înfiinţată în luna iulie 2005, societatea Energoterm SA are ca acţionar majoritar Consiliul local al municipiului Tulcea, numără aproximativ 10.000 de beneficiari şi este singurul furnizor de agent termic în sistem centralizat din Tulcea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks