AcasăStiri generaleTulcea: Un pompier care a intervenit la incendiul din Crişan, internat la...

Tulcea: Un pompier care a intervenit la incendiul din Crişan, internat la Floreasca după ce i s-a făcut rău

Un pompier militar care a intervenit duminică pentru stingerea incendiului izbucnit la un complex turistic din satul Crişan, Delta Dunării, a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, după ce i s-a făcut rău, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Nicolae Botezatu.

‘În urma prezentării unei stări de rău, unul din colegii noştri a necesitat asistenţă medicală, ulterior fiind preluat de elicopterul SMURD. În acest moment, starea sa de sănătate este atent monitorizată de către medicii Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca’, a precizat reprezentantul ISU Delta.

Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, este angajat al inspectoratului din anul 2007.

Pompierul a intervenit la incendiul izbucnit pe fondul efectului termic al unui coş de fum deteriorat într-un complex turistic din satul Crişan.

Focul a pornit de la o anexă şi s-a propagat la toate clădirile complexului, pentru stingerea acestuia pompierii militari, voluntarii Primăriei Crişan, localnici şi unităţi hoteliere din apropiere intervenind timp de aproape şase ore.

În timpul incendiului a fost deteriorată şi o cutie de valori în care se aflau 35.000 de lei şi 10.000 de euro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks