AcasăPoliticaUcraina începe producerea de proiectile pentru tancuri de generaţie sovietică

Ucraina începe producerea de proiectile pentru tancuri de generaţie sovietică

Un mare producător de arme ucrainean a anunţat marţi că a început fabricarea de proiectile de calibru 125 pentru tancuri de generaţie sovietică, în contextul în care Ucraina încearcă să-şi majoreze capacităţile militare pentru o contraofensivă împotriva forţelor invadatoare ruse, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Echipamentele militare sunt produse în exteriorul Ucrainei cu cooperarea unui stat membru al NATO al cărui nume nu a fost dezvăluit, a menţionat compania de stat Ukroboronprom.

”Primul lot de proiectile pentru tancurile T-64, T-72 şi T-80, pe care Forţele de apărare şi securitate ale Ucrainei le folosesc pentru a lovi invadatorii, a fost deja livrat”, a anunţat Ukroboronprom pe aplicaţia Telegram.

În pofida faptului că proiectilele au fost produse în exteriorul Ucrainei, la procesul de producţie a participat şi personal ucrainean.

În viitorul apropiat, tancurile produse în Occident şi donate de aliaţi vor intra în dotarea armatei ucrainene, dar cea mai mare parte a flotei de tancuri a Ucrainei rămâne de producţie sovietică.

Acest lucru creează o nevoie acută de noi surse de livrări de muniţii, întrucât majoritatea tancurilor NATO folosesc un calibru diferit.

Ukroboronprom a declarat că acesta este al doilea tip de muniţii pe care compania a început să le producă în cooperare cu stat membru al NATO. În luna februarie, compania ucraineană a anunţat începerea producţia comună de proiectile de mortier calibru 120 mm în cooperare cu o ţară din NATO.

sursa – AGERPRES

Articolul Ucraina începe producerea de proiectile pentru tancuri de generaţie sovietică apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks