AcasăStiri generaleUn deputat de la AUR propune înfiinţarea unei subcomisii pentru problemele românilor...

Un deputat de la AUR propune înfiinţarea unei subcomisii pentru problemele românilor din Harghita, Covasna şi Mureş

Deputatul AUR Dan Tanasă a propus, marţi, înfiinţarea la Camera Deputaţilor a unei subcomisii pentru problemele românilor din Harghita, Covasna şi Mureş.

‘Supun atenţiei tuturor grupurilor parlamentare o situaţie absolut inedită şi le cer sprijinul tuturor liderilor grupurilor parlamentare. După cum ştiţi, la Comisia pentru drepturile omului şi problemele minorităţilor există subcomisia pentru problemele minorităţii maghiare, foarte bine, există subcomisia pentru problemele minorităţii rome, foarte bine, să fie primit, colegii de la USR au cerut şi au înfiinţat subcomisia pentru societatea civilă, eu vă supun atenţiei şi îi rog pe liderii tuturor partidelor politice să dea dovadă de înţelegere şi să ne sprijine în constituirea subcomisiei pentru problemele românilor din Harghita, Covasna şi Mureş’, a spus Tanasă în plenul Camerei.

El a adăugat că ‘problematica românilor din Harghita, Covasna şi Mureş este una de interes şi una arhicunoscută la nivelul opiniei publice româneşti’.

‘Ca atare, vă solicit sprijin să constituim şi această subcomisie. Dacă se poate pentru etnicii maghiari, se poate pentru etnicii romi, foarte bine, eu zic că se poate şi pentru eticii români, care sunt într-o situaţie numeric minoritară în Harghita, Covasna, Mureş’, a menţionat acesta.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks