AcasăStiri generaleUPDATE Cameră - Simion: AUR părăseşte sala de plen în semn de...

UPDATE Cameră – Simion: AUR părăseşte sala de plen în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului

Grupul parlamentar al AUR va părăsi sala de plen în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului, a anunţat, luni, la dezbaterea ‘Ora prim-ministrului’, liderul formaţiunii, deputatul George Simion. ‘Bătaia de joc a atins cote maxime. Grupul parlamentar AUR va părăsi sala de şedinţe în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului şi cu toţi lucrătorii din domeniul energetic, pentru că, din păcate, domnule Cîţu, acest Guvern nu are o strategie, o viziune, un plan pentru România şi pentru că, din păcate, în afară de lozinci, de minciuni, pentru că la conducerea complexelor energetice s-a tot perindat clasa noastră politică, când de stânga, când de dreapta, nu avem cu ce să îi bucurăm pe aceşti oameni şi în spirit de solidaritate cu ei, domnule Cîţu, pentru că ei nu cred minciunile doamnei Turcan şi pentru că ei încă sunt la ora asta în mină, din păcate, pentru că este forma lor de protest extrem prin care îşi pun viaţa în pericol, noi, cei de la AUR, vom părăsi aceste dezbateri’, a declarat George Simion în plenul Camerei Deputaţilor. El a subliniat că trebuie găsite soluţii pentru aceste probleme ale minerilor şi a criticat analogia premierului Florin Cîţu cu mineriada. ‘Poate vă veţi trezi, domnule Cîţu, şi veţi înţelege că românii au nevoie de soluţii şi ce le oferiţi dumneavoastră: închiderea minelor, locuri de muncă încă trei luni. Ce predictibilitate?! Vreţi să le daţi cursuri de reconversie socială. Am tot auzit de 20 de ani această placă. Nu există aceste cursuri. Minerii de astăzi care mai au forţă de muncă vor ajunge culegători de sparanghel în Germania. Acesta este finalul de piesă, dacă vreţi, al unei clase politice epuizate. Nu aveţi soluţii. (…) Nu vindeţi gazele din Marea Neagră, nu daţi legea offshore pe care sunteţi pregătiţi să o daţi, nu vindeţi portul Constanţa (…) şi Poşta Română. Domnule Cîţu, vorbesc în numele românilor, este timpul să-i ascultaţi! Lăsaţi analogiile din astea elucubrante cu mineriada! Ce treabă are?! Dacă oamenii aceia veneau la Bucureşti să-şi apere drepturile, ce treabă are cu acest episod negru din istoria României. Domnule Cîţu, dumneavoastră v-aţi luat salariul. Minerii din Valea Jiului nu şi-au luat nici până astăzi salariul şi nici nu mai cred în minciuni şi veniţi cu soluţii. (…) Trebuie să dăm soluţii românilor, nu circ, nu lozinci, nu demagogie’, a spus Simon.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks