AcasăStiri generaleUPDATE/Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale SRR pe 2017, 2018 şi...

UPDATE/Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale SRR pe 2017, 2018 şi 2019; Consiliul de administraţie – demis de drept

Parlamentul a respins, marţi, rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anii 2017, 2018 şi 2019.

S-au înregistrat 168 voturi ‘pentru’ şi 247 ‘împotrivă’ la raportul pe 2019, 174 voturi ‘pentru’ şi 242 ‘împotrivă’ în cazul raportului pe 2018 şi 176 voturi ‘pentru’ şi 243 ‘împotrivă’ la raportul pe 2017.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat că respingerea rapoartelor de activitate şi a conturilor de execuţie atrage demiterea de drept a Consiliului de administraţie al SRR.

‘Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune a fost demis. La propunerea comisiilor permanente de specialitate, Parlamentul numeşte un director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune cu un mandat bine definit, de 6 luni’, a menţionat Dragu.

La dezbateri, senatorul PSD Lucian Romaşcanu a spus că la respingerea rapoartelor SRR, dar şi ale SRTv ‘politicul şi-a pus amprenta’, apreciind că cele două instituţii funcţionează foarte bine.

Preşedintele Comisiei pentru cultură, Iulian Bulai (USR PLUS), a afirmat că Radioul funcţionează mai bine ca Televiziunea publică, dar nu există o transparenţă a deciziilor.

‘Dacă aţi fost atât de mândri de aceste două persoane (şefii SRR şi SRTv – n.r.), de ce v-a fost frică să dezbatem aceste rapoarte atâţia ani? (…) Nu aţi avut curajul, ştiaţi că o să pice, că aţi folosit aceşti oameni care nu şi-au făcut treaba bine. Dacă vrei să conduci bine radioul, nu pui un fost parlamentar care ţi-a fost coleg. Dacă vrei să conduci bine, pui oameni de top în conducere. Radioul funcţionează mai bine ca TVR. Nu este meritul dumneavoastră, domnule Romaşcanu. Nu se întâmplă acolo: material jurnalistic de investigaţie, o mai mare transparenţă a deciziilor, material relevant de primă mână. Ştim cum nu trebuie să arate aceste instituţii: politizate, fără transparenţă’, a adăugat Bulai.

‘Nu am venit cu rapoartele pentru că nu am dorit ca nişte oameni excepţionali şi buni profesionişti să fie evaluaţi în comisia de cultură de către dumneavoastră’, a replicat deputatul PSD Alfred Simonis.

Plenul Parlamentului urmează să numească interimari la conducerea SRR şi SRTv. În acest sens, deputaţii şi senatorii au luat o pauză pentru întrunirea Birourilor permanente, care vor sesiza Comisiile de cultură pentru propunerile în aceste funcţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks