Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seara, legat de protestul transportatorilor şi fermierilor, care au fost opriţi să intre în Bucureşti, că forţele de ordine ‘nu fac altceva decât să respecte legea’.
‘Nu facem altceva decât să aplicăm legea şi eu le mulţumesc celor care o fac, cu promptitudine, cu fermitate, dar şi cu tact, în acelaşi timp. Situaţia, după cum vedeţi, este sub control. Mă bucur că nu s-au făcut forţări iraţionale şi că lucrurile nu au derapat şi aş face şi un apel către toţi care protestează să rămână în litera şi în spiritul legii’, a afirmat Predoiu la Digi24.
Întrebat ce părere are despre prezenţa la protest a liderului AUR, George Simion, Predoiu a răspuns că acesta politizează protestul şi că face chiar deservicii celor care au ieşit să-şi exprime aceste solicitări.
‘Eu sunt convins că, inclusiv cum au acţionat astăzi forţele de ordine, s-a transmis în sine un mesaj, că în acest fel nu se poate continua, nu se poate forţa, pentru că orice forţare nu are nicio şansă de a prevala şi nu ar fi normal să fie aşa şi fac un apel la raţiune şi la calm. Există căi legale, există proceduri, există autorizaţii care pot fi emise, mijloace democratice, organizate prin lege, prin instituţii’, a mai spus Predoiu.
Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a discutat, joi seară, cu fermierii protestatari din ţară ajunşi la Chiajna, pe care i-a îndemnat să alcătuiască o delegaţie pentru a dezbate soluţii la problemele lor.
Protestatarii încearcă să ajungă în Capitală cu maşini agricole şi de transport, fiind opriţi de Poliţie la Chiajna.