Acasă55UPDATE/Premierul a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa; el l-a...

UPDATE/Premierul a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa; el l-a destituit pe preşedintele ANMCS

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, şi că l-a destituit pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vlad Teodor Berbecar.

‘Am luat două decizii. În primul rând, l-am sunat pe domnul primar al Constanţei, Virgil Chiţac, şi am cerut să o demită din funcţie pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecţioase. În acelaşi timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS, care de când a intrat în funcţie nu a mai făcut nicio evaluare şi era în atribuţiile domniei sale să facă evaluări şi în ceea ce priveşte acreditările spitalelor din România. Mai ales că la acest spital din Constanţa avem mai multe nereguli, pe care le-am descoperit în acest moment’, a afirmat premierul, la Palatul Victoria.

El a adăugat că preşedintele ANMCS nu a făcut nicio evaluare ‘fizică’, ‘nu a mers la spitale, cu evaluatorii’, ci s-a ‘bazat doar pe declaraţii pe proprie răspundere’ ale managerilor unităţilor sanitare.

‘Ultimul ordin care arată un program pentru evaluarea spitalelor a fost semnat în decembrie 2020. S-a încheiat acel program, iar domnul preşedinte nu a făcut acest lucru. Eu îl demit pe domnul preşedinte pentru că este în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi pot să fac acest lucru. Arată clar că nu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile pe care le-am dispus în ceea ce priveşte pregătirea valului patru (al pandemiei de COVID-19)’, a spus Cîţu.

Potrivit premierului, Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa a beneficiat de fonduri europene în valoare de 22,6 milioane de lei pentru gestionarea crizei sanitare, dintre care au fost folosiţi anul acesta 5 milioane de lei.

‘Deci, bani au existat. Dar, se pare că nu au fost folosiţi cum trebuie în această situaţie. (…) În 2017 – şi am documentul – ISU Constanţa a înştiinţat Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa: ‘Având în vedere că au fost făcute modificări structurale la clădire este nevoie ca spitalul să obţină aviz de securitate la incendiu’. Ştiţi bine că nici până astăzi spitalul nu a depus cerere de autorizare. Sunt mai multe astfel de nereguli pentru care am cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa’, a explicat el.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks