Acasă55UPDATE/Preşedintele Klaus Iohannis convoacă, joi, partidele şi formaţiunile parlamentare la noi consultări

UPDATE/Preşedintele Klaus Iohannis convoacă, joi, partidele şi formaţiunile parlamentare la noi consultări

Bucureşti, 20 oct /Agerpres / – Preşedintele Klaus Iohannis va avea, joi, consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier.

Consultările vor începe la ora 11,00, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

‘Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de faptul că, în urma votului exprimat, Parlamentul nu a acordat încrederea Guvernului propus de domnul Dacian Cioloş. În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 85 alin 1 şi ale art. 103 alin 1 din Constituţia României, preşedintele României convoacă consultări cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcţia de prim-ministru, în data de 21 octombrie, începând cu ora 11,00’, arată Administraţia Prezidenţială.

Pe 11 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a avut, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu a fost adoptată de Parlament. În urma consultărilor, şeful statului l-a desemnat candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks