Acasă55UPDATE Senat/Florin Ionel Moise, numit preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate

UPDATE Senat/Florin Ionel Moise, numit preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate

Florin Ionel Moise a fost numit miercuri, în plenul Senatului, pentru un mandat de patru ani, ca preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În favoarea lui Moise au votat 78 de senatori, înregistrându-se şi opt abţineri.

Noul preşedinte a rostit jurământul de credinţă în faţa membrilor Senatului.

La solicitarea senatorului PSD Titus Corlăţean, care a reclamat o serie de nereguli procedurale privind numirea preşedintelui ANI, Moise s-a prezentat pe scurt, referindu-se la principalele obiective pe care le are în vedere, pe perioada mandatului său.

Consiliul Naţional de Integritate a adoptat hotărârea de a valida rezultatele examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI. Candidatul declarat admis a fost Moise Florin Ionel. Consiliul propune Senatului numirea candidatului în funcţia de preşedinte al ANI pentru un mandat de patru ani.

‘În conformitate cu prevederile legale în vigoare, CNI, după ce analizează dosarele candidaţilor în vederea verificării respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea fi numiţi în funcţia de preşedinte al ANI şi după ce primesc rezultatele verificărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii privind apartenenţa sau colaborarea candidaţilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990, organizează un concurs (examen) la care participă candidaţii care au îndeplinit condiţiile necesare. După susţinerea concursului/examenului de către aceştia, care constă într-o probă scrisă şi susţinerea unui interviu, CNI validează rezultatele concursului’, se arată în raportul de admitere întocmit de Comisia juridică.

În prezentarea pe care a făcut-o în faţa senatorilor, Moise a spus că lucrează în ANI încă de la înfiinţarea ei, ocupând succesiv funcţia de consilier la cabinetul demnitarului, inspector de integritate, şef serviciu în cadrul Inspecţiei de Integritate, vicepreşedinte al ANI din noiembrie 2017, iar în ultimul an şi jumătate a exercitat calitatea de ordonator principal de credite.

‘În urma obţinerii rezultatului la proba scrisă, am prezentat programul de management în faţa întregului CNI, format din 14 persoane. Printre obiectivele principale prezentate în planul de management, pot să subliniez următoarele. Partea de modificare legislativă pe care încercăm şi ne dorim să o facem în momentul de faţă este să restrângem într-un singur act normativ toate prevederile disipate, peste 150 de acte normative în prezent, ceea ce afectează foarte mult persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese şi mai ales aleşilor locali, pentru că ei sunt cei mai impactaţi în zona aceasta, dinamizarea activităţii de prevenţie prin noi instrumente electronice (…) şi accentuarea zonei de digitalizare’, a precizat Moise. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks