Acasă55USR va începe să strângă semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia

USR va începe să strângă semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia

USR va începe să strângă semnături pentru demiterea primarului comunei Mogoşoaia, Paul Precup, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Moşteanu.

‘În Biroul Naţional USR am discutat şi am decis ca la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, vom începe strângerea de semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia. Ne vom bate cu mafia imobiliară, cu cei care o sprijină şi în Mogoşoaia şi oriunde în România. Trebuie să nu mai dăm toată puterea, să nu îi mai lăsăm pe aceşti primari, care se cred faraoni sau stăpâni absoluţi pe o localitate, să facă ce vor ei. Colegii mei din Mogoşoaia s-au luptat deja mult. În Consiliul Local aţi văzut ce s-a întâmplat, au fost ameninţaţi şi sunt ameninţaţi în continuare. Vom demara strângerea de semnături. Primarul PNL din Mogoşoaia trebuie să plece’, a arătat vicepreşedintele USR, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Parlamentului.

Pe 31 ianuarie, fostul preşedinte ale USR Dacian Cioloş anunţa că reprezentanţii partidului vor depune o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la modul în care au fost făcute exproprierile la Mogoşoaia.

El menţiona şi că reprezentanţii USR Mogoşoaia au decis să înceapă strângerea de semnături pentru demiterea primarului Paul Precup, afirmând că acesta este ‘vinovat de presiunile pentru adoptarea proiectului imobiliar’ din acea zonă.

În aceeaşi zi, Paul Precup îl invita pe Dacian Cioloş la o discuţie, pentru a-i explica proiectul ‘Sectorul Zero’. El menţiona că acest proiect reprezintă un ‘model de dezvoltare urbană’, care este folosit ‘în întreaga lume civilizată’.

‘Domnul Cioloş este în acest moment avocatul doar al unei părţi care nu a dorit să se alăture proiectului, ceea ce este profund incorect. Domnul Cioloş acţionează practic împotriva celor care au cedat 39% din teren (repet, care reprezintă majoritatea proprietarilor care puteau să-şi dea acordul) şi care pot rămâne, din cauza USR, fără acest teren, dacă proiectul ‘Sectorul Zero’ va fi blocat’, a susţinut primarul.

Potrivit acestuia, terenul cedat urmează să fie folosit pentru construcţia de drumuri, parcuri, utilităţi şi unităţi medicale şi de educaţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks