AcasăStiri generaleVaccinare anti-COVID/ Valeriu Gheorghiţă: Peste 775.000 de persoane, înscrise pe listele de...

Vaccinare anti-COVID/ Valeriu Gheorghiţă: Peste 775.000 de persoane, înscrise pe listele de aşteptare

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că, până în prezent, pe listele de aşteptare pentru imunizare sunt înscrise peste 775.000 de persoane.

‘În momentul de faţă, sunt înscrise pe listele de aşteptare aproximativ 775.294 de persoane. În funcţie de categoria persoanelor înscrise pe lista de aşteptare, 447.420 de persoane, reprezentând un procent de circa 57%, sunt persoane aferente etapei a III-a a campaniei de vaccinare, adică din populaţia generală. Aproximativ 63.518 persoane sunt din cele care deservesc activităţi esenţiale, ceea ce reprezintă aproximativ 8,1%, şi avem persoane vulnerabile, adică persoane aflate în evidenţă cu boli cronice şi persoane peste 65 de ani, în total reprezentând circa 35% din numărul celor înscrişi pe lista de aşteptare’, a informat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că cele mai multe persoane sunt înscrise pe lista de aşteptare în Bucureşti – 148.776, Cluj – 64.472, Prahova – peste 34.000, Ilfov – peste 32.000, Braşov – peste 30.000 şi Sibiu – peste 27.000.

‘Au fost deja notificate peste 90.000 de persoane din listele de aşteptare prin SMS, persoanele respective au, după cum ştim, 24 de ore timp în care să confirme programarea în centrul de vaccinare. Sunt deja peste 59.000 de persoane care au confirmat programări în centrele de vaccinare’, a adăugat medicul.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, peste 1.237.000 de persoane sunt programate pentru vaccinare: 730.146 – pentru centrele Pfizer (pentru prima doză – 65.709), 115.511 – pentru centrele Moderna (pentru prima doză 86.494), 391.511 – pentru centrele AstraZeneca (pentru prima doză – 111.751).

‘Zilnic a crescut numărul de persoane care se programează în centrele de vaccinare cu vaccin AstraZeneca, sunt în medie aproximativ 9.000 – 10.000 de persoane zilnic, ceea ce este un lucru îmbucurător faptul că populaţia a crescut, dacă vreţi, nivelul de încredere, după ce, evident, Agenţia Europeană a Medicamentului a specificat cât se poate de clar profilul de siguranţă care este favorabil, raportul beneficii – riscuri, care este în favoarea beneficiilor, şi importanţa continuării campaniei de vaccinare’, a explicat preşedintele CNCAV.

El a indicat că, în prezent, pentru vaccinarea cu Pfizer sunt 6.952 de locuri libere, pentru Moderna – 4.232 şi pentru AstraZeneca – 12.346.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks